Gigi Becali l-a umilit pe Leo Strizu după primul meci pe banca lui FCSB: „Pentru ce îl întrebați cine face echipa? Nu știți?”

Gigi Becali la conferinta de presa a prezentarii noului antrenor al FCSB, desfasurata la Palatul din Aleea Alexandru din Bucuresti, marti 27 decembrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Gigi Becali, patronul echipei FCSB, l-a umilit pe Leo Strizu, noul antrenor principal al roș-albaștrilor, după meciul cu FC Botoșani.

Meciul restant dintre FC Botoșani și FCSB s-a disputat joi seară, în cadrul etapei a șasea din Superliga, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 3-2, după golurile marcate de către Tamm (min. 21), Compagno (min. 30) și Edjouma (min. 73). Pentru moldoveni a punctat Mailat (min. 13 și min. 66).

După meci, Leo Strizu a fost întrebat despre schimbările făcute în cadrul acestei partide, iar Gigi Becali a reacționat imediat.

Gigi Becali l-a umilit pe Leo Strizu după primul meci pe banca lui FCSB

Patronul roș-albaștrilor nu s-a putut abține și a ținut să asigure că tot el este cel care face echipa și schimbările, chiar dacă Leo Strizu este noul antrenor principal din acte, iar Mihai Pintilii este antrenorul de facto.

„Pentru ce îl mai întrebați pe Leo Strizu? Nu știți cine face echipa? La antrenamente, se ocupă Pintilii. Trebuie voi, televiziunile, să cereți la Ligă să vină Pintilii la interviuri. Am cerut televiziunilor… eu nu știu, Meme a vorbit și am zis: «Bă, cereți la Federație să vină Pintilii în locul lui Leo Strizu»”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Întrebat despre schimbări, la flash-interviul de după meci, Leo Strizu a explicat mutările.

„Crețu cu Pantea, pentru că Pantea e un jucător care a fost un component al lotului României. În permanență trebuie să le dai încredere (n.r. jucătorilor tineri). Miculescu se pregătește foarte bine. Omrani va juca pentru că stă următoare etapă Compagno. Iar a patra schimbare, Edjouma, pentru că aveam nevoie de travaliului lui”, a fost declarația lui Leo Strizu.

 

 

 

 

Publicat: 01 12. 2022, 22:11