FCSB a început mișcările pe piața transferurilor și a rezolvat primele două mutări, însă Gigi Becali se pregătește să și cedeze fotbaliști importanți: Adrian Șut, unul dintre titularii din sezonul precedent, ar avea o propunere din MLS!
Deși latifundiarul din Pipera nu mai concepe ideea de a rata un nou titlul și a promis că va transfera fotbaliști de valoare pentru ca FCSB să devină campioană a Superligii în 2023-2024, el a recunoscut că, în cazul în care o ofertă este atractivă pentru club, orice jucător din lotul condus de Elias Charalambous și Mihai Pintilii este de vânzare.
GSP anunță că Adrian Șut, unul dintre oamenii de bază ai roș-albaștrilor din sezonul recent încheiat, ar avea o propunere importantă de la un club din Major League Soccer, prima divizie din Statele Unite ale Americii. Nu se cunoaște cu exactitate care este suma pe care o oferă americanii în schimbul mijlocașului, dar trebuie reamintit faptul că Gigi Becali a avut „pe masă” în iarna trecută nu mai puțin de 3 milioane de euro din partea celor de la Trabzonspor și a ales să refuze oferta.
În cazul în care mutarea se va materializa, Șut l-ar putea avea adversar în MLS tocmai pe Leo Messi, asta dacă formația care se interesează de român nu este chiar Inter Miami, clubul care a dat lovitura și l-a adus pe superstarul argentinian în această vară, după ce s-a despărțit de PSG.
Ilie Poenaru, cel care l-a antrenat pe Adrian Șut la Academica Clinceni și omul sub comanda căruia mijlocașul s-a remarcat pentru prima dată în fotbalul mare, discuta despre situația acestuia în primăvara trecută la emisiunea ProSport Live și evidenția faptul că are calitatea necesară pentru a evolua la echipa națională.
„Cordea și Șut sunt total diferiți. Cordea este un jucător cu o personalitate foarte mare. Șut, chiar dacă a trecut un timp mai lung, demonstrează că este foarte bun.
Vă dați seama că m-aș bucura, depinde de strategia lui Edi. El (n.r. Adrian Șut) se pliază foarte bine pe ce joacă Edi, în orice sistem, el la mine a jucat și număr 10. M-aș bucura, sunt doi jucători cu care eu am muncit, mi-au scos fire albe, mă bucur pentru ascensiunea lor, sper să îi văd la cluburi mari”, a spus Ilie Poenaru la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER