Gigi Becali, laude pentru Laurențiu Reghecampf: „Echipa nu e legată, nu avem ritmul ăla!”
Gigi Becali încă îl regretă pe Laurențiu Reghecampf și își amintește cât de bine evolua FCSB sub comanda antrenorului ajuns la Neftchi Baku.
Patronul roș-albaștrilor nu avea emoții mari atunci când echipa era pregătită de Reghecampf și ajungeau în fazele superioare ale cupelor europene.
Cu Laurențiu Reghecampf antrenor, FCSB a reușit să pătrundă în grupele Ligii Campionilor și chiar să o elimine pe Ajax, după un meci memorabil pe Arena Națională, decis la loviturile de departajare.
Gigi Becali, regrete pentru Laurențiu Reghecampf: „Echipa dădea curaj! Acum, parcă nu e legată!”
Gigi Becali nu poate uita perioada petrecută de Laurențiu Reghecampf la FCSB, atunci când roș-albaștrii nu aveau rival pe plan intern.
„Atunci și echipa dădea încredere și curaj ca să spui așa ceva, echipa dădea curaj, avea pressing-ul ăla, acum parcă nu e legată, nu avem ritmul ăla, nu avem relații de joc. Atunci se știa că mingea merge încolo, încolo…”, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.
FCSB se pregătește acum de returul cu Viking, din play-off-ul Conference League. În meciul tur, de la București, formația din Norvegia a dat lovitura și s-a impus cu scorul de 2-1.
Atacant trebuie să luăm și pentru campionat. Trebuie să-l luăm. Chiar un fundaș central ne trebuie. Nu poți să stai în doi fundași centrali. Avem doi fundași și mai e Haruț rezervă” – Gigi Becali, la Pro Arena