Gigi Becali profită din plin de momentul favorabil prin care trece echipa sa și le dă „block” lui Nelu Varga, Gică Hagi, Dan Șucu și Mihai Rotaru. Patronul FCSB a explicat de ce crede că nimeni nu se poate lupta cu el în actualul sezon de Superliga.
După 12 etape disputate în Superliga, FCSB conduce clasamentul cu un total de 29 de puncte. Roș-albaștrii s-au desprins la 3 puncte de rivala CFR Cluj, ocupanta locului secund, după ce aceasta din urmă s-a încurcat duminică seară și a remizat în deplasare cu Dinamo, scor 1-1.
Gigi Becali a spus în repetate rânduri că în acest sezon se va lupta doar cu CFR Cluj pentru trofeul suprem din Superliga, însă după ce a văzut Dinamo – CFR Cluj 1-1 și-a schimbat părerea.
Patronul FCSB crede că nimeni nu îi poate lua titlul în actuala stagiune, deoarece jocul practicat de fotbaliștii săi este net superior față de cel al adversarelor:
„Nu vreau să spuneți că mă laud, dar noi în acest campionat nu avem adversar. Cu CFR spun că mă bat la titlu doar că sunt astea trei puncte între noi, că de joc suntem peste cu mult față de ei.
De alte echipe ce să spun? Craiova lui Rotaru și Rapidul sunt în spatele nostru, iar Farul lui Gică este mult prea în spate ca să mai conteze în lupta pentru titlu.
Noi o să mai avem de jucat cu Rapidul, iar cele din spatele nostru vor avea de jucat intre ele și se vor încurca una pe alta. Abia aștept să văd meciul dintre Rotaru și Mititelu. Ce voia Mititelu să mă bată pe mine, dar cu Rotaru e și mai rău. Pe Rotaru nu îl suferă deloc”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate pentru ProSport.
În spatele vorbelor lui Gigi Becali stau și câteva argumente. FCSB este echipa cu cele mai puține înfrângeri în actualul sezon. Un singur eșec au încasat roș-albaștrii în campionat, pe 28 august, în runda cu numărul 7, scor 1-2 în deplasare cu UTA Arad.
De asemenea, FCSB are cea mai eficientă ofensivă din campionat, cu 25 de goluri marcate, la egalitate cu CFR Cluj și Rapid. În ceea ce privește capitolul defensiv, apărarea roș-albaștrilor este a doua cea mai eficientă din campionat. FCSB a încasat 11 goluri în 12 etape, în timp ce Universitatea Craiova și Oțelul Galați au primit câte 10 goluri.
După pauza generată de meciurile echipelor naționale, pe 22 octombrie, FCSB va primi vizita celor de la FC Voluntari, în etapa a 13-a a campionatului.
Clasamentul din Superliga:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER