Gigi Becali are mari bătăi de cap, după ce fotbalistul de 7.000.000 de euro al lui FCSB s-a accidentat.
Siyabonga Ngezana (27 de ani), fundașul central al lui FCSB, a avut probleme medicale pe parcursul partidei disputate de Africa de Sud și Sudanul de Sud, din cadrul preliminariilor Cupei Africii pe Națiuni. Presa din Africa de Sud a scris despre problemele medicale ale fotbalistului pe care Gigi Becali vrea să încaseze 7.000.000 de euro, după ce acesta a fost înlocuit în minutul 74 al partidei.
FCSB are mai multe probleme medicale, deoarece Alex Bălulă, Octavian Popescu, Mihai Lixandru și Alexandru Pantea se vor întoarce pe teren în 2025. Rămâne de văzut dacă Ngezana va putea fi folosit pentru duelul cu Unirea Slobozia, deoarece pentru partida cu FC Botoșani de joi seara nu era inclus în calculele echipei, întorcându-se mult prea târziu de la echipa națională.
Publicația sud-africană snl24.com a scris despre cele pățite de Ngezana, însă cel mai probabil jucătorul lui FCSB va fi supus unor teste medicale atunci când se va întoarce la București.
Agentul Florin Vulturar a declarat că Siyabonga Ngezana poate pleca de la FCSB chiar și cu clauza de reziliere achitată, deoarece evoluțiile lui au crescut, iar presa din țara natală a jucătorului în vârstă de 27 de ani a reacționat.
Vulturar a dezvăluit că performanțele lui Ngezana le-au atras din ce în ce mai mult atenția cluburilor din toată Europa. În ciuda faptului că s-a alăturat FCSB-ului de puțin timp, tânărul de 26 de ani a devenit rapid un jucător remarcabil și au apărut speculații cu privire la un viitor transfer într-o ligă mai competitivă. Un factor major pentru un potențial transfer ar fi clauza de eliberare a lui Ngezana, care ar fi stabilită la 10 milioane de euro. Această taxă poate reprezenta o barieră pentru unele cluburi, dar semnalează valoarea mare pe care FCSB i-a stabilit-o fundașului central sud-african”, au scris cei de la mbononews.co.za.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER