Gigi Becali este cuprins de un amestec de sentimente înaintea următoarei partide pe care FCSB o va disputa în play-off-ul din Superliga, contra celor de la Farul Constanța. Duelul e programat pe 17 aprilie, de la ora 20:30.
Gigi Becali nu concepe posibilitatea ca FCSB să nu câștige titlul nici la capătul sezonului 2022 – 2023, iar înaintea duelului cu Farul Constanța, care este programat luni, 17 aprilie, de la ora 20:30, a transmis că va lua măsuri radicale în cazul în care rezultatul nu îl va satisface. Finanțatorul FCSB este conștient că o înfrângere în fața echipei antrenate de Gică Hagi ar fi similară cu excluderea roș-albaștrilor din lupta pentru titlul de campioană. Iar dacă acest scenariu se va întâmpla, Gigi Becali anunță că va vinde tot în vară și se va lăsa de fotbal:
„Dacă nu o bați pe Farul acasă… nu ai ce să cauți la titlu. Ce să faci la titlu? Dacă faci egal mai e un meci… Dacă ești valoros trebuie să îi dai 2-3 în plus, excluzi orice fel de risc, trebuie să câștigi cu 2 sau 3 la 0. Ce să mai căutăm? Îmi iau banii și mă las de fotbal.
Dacă nu o bați pe Farul pentru titlu… Ești exclus dacă nu o bați pe Farul acum. Dacă nu dădeam aseară gol eram pa”, a declarat Gigi Becali.
Nu este prima oară când patronul FCSB face astfel de afirmații. Gigi Becali a mai transmis și în trecut, tot din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare ale echipei, că se retrage din fotbal. Însă, în cele din urmă a revenit asupra deciziei și a continuat să sprijine FCSB din punct de vedere financiar.
În timp ce se teme de un eventual rezultat dezamăgitor cu Farul Constanța, Gigi Becali reușește cumva să rămână și optimist. În cadrul aceluiași discurs, finanțatorul FCSB a mai făcut un anunț marcă înregistrată, respectiv că în toamna acestui an echipa sa va evolua în grupele Champions League:
„Valoarea este esențială și decisivă. O să vedeți că o să ne pregătim de Liga Campionilor. Anul ăsta o să fim în grupele Champions League”, a mai adăugat Gigi Becali.
Pentru a spori șansele echipei sale în disputa cu Farul Constanța de pe 17 aprilie, Gigi Becali s-a implicat mai mult decât o face de obicei și a pus la cale un plan. Va copia modelul lui Gică Hagi și spune că înaintea partidei le va vorbi personal jucătorilor, din dorința de a-i motiva suplimentar:
„Farul are un motivator, un stăpân care le spune că sunt cei mai buni. Nu știu ce le zice, dar le-a intrat în cap că sunt cei mai buni. Le zice: „Voi sunteți cei mai buni, voi sunteți cei mai buni”. Așa trebuie să mă duc și eu și să le spun, dar nu am timp. O să mă duc înainte de meci și o să le spun: „Bă, voi sunteți cei mai buni!”. Ca să înțeleagă că sunt cei mai buni și să nu mai intre cu frică”, a declarat Gigi Becali.
Farul Constanța conduce clasamentul din play-off-ul Superligii, cu 39 de puncte. CFR e pe locul secund, cu 35 de puncte, în timp ce FCSB completează podiumul, cu 34 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER