Gigi Becali a fost întrebat despre Ianis Hagi, aflat într-o situație ingrată la Rangers, însă din respect pentru nașul său Gică Hagi, latifundiarul din Pipera nu a vrut să comenteze prea mult despre un eventual transfer al mijlocașului la FCSB.
Patronul de la FCSB nu vrea să-l supere pe Gică Hagi, nașul său, însă recunoaște că dacă ar fi fost în locul „Regelui”, și el ar fi procedat la fel și ar fi luptat din toate puterile pentru fiul său și i-ar fi atacat vehement pe oficialii lui Rangers, după ce gruparea scoțiană l-a trimis pe jucător să se antreneze cu echipa de tineret la revenirea din împrumutul de la Alaves.
Magnatul roș-albaștrilor nu vrea cu niciun chip să-și supere nașul de cununie și a evitat să vorbească prea mult eventualul transfer al lui Ianis Hagi, aflat captiv la echipa de tineret a lui Glasgow Rangers. Gigi Becali îi dă dreptate „Regelui” în războiul declanșat împotriva conducătorilor scoțieni și recunoaște că și el ar fi procedat la fel într-un astfel de caz.
Gigi Becali susține că revenirea lui Ianis la Farul ar fi o soluție ideală, iar prin această mutare l-ar ajuta și pe tatăl său să-și îndeplinească obiectivele cu formația constănțeană.
„Eu nu știu unde va juca Ianis atunci. Hai să nu speculăm prea mult, nu vreau să se supere Gică. Poate nu îi convine să se speculeze prea mult numele lui Ianis. Eu dacă eram în locul lui Gică, la fel făceam. Să ajute Farul și tatăl lui să îl ajute pe el. E un subiect delicat, nu vreau să vorbim despre asta”, a spus Gigi Becali la DigiSport.
Degeaba a încercat Gică Hagi să-i determine pe șefii lui Rangers să-l reprimească pe Ianis la echipa mare, clubul scoțian a rămas de neclintit și a anunțat că nu se mai bazează pe serviciile românului.
Publicația scoțiană Daily Record vine cu nouă variantă în cazul internaționalului român, una care schimbă total datele problemei, și anume rezilierea contractului, în cazul în care în ultimele ore de mercato în Europa nu ajunge la o înțelegere pentru vânzarea fotbalistului.
În ciuda faptului că înțelegerea lui Ianis este scadentă în vara viitoare, Rangers se gândește să-i rezilieze contractul încă de acum, pentru a nu-i mai plăti salariul deloc mic încă un an. În cazul în care va fi declarat jucător liber de contract, Ianis Hagi va putea semna cu orice club cu care ajunge la un consens și după data limită de mercato.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER