Gigi Becali nu este impresionat de scandalul făcut de CFR Cluj: „Era obișnuită să fie toate fazele în favoarea ei!”. Patronul FCSB-ului se așteaptă la un meci mai ușor cu campioana decât cel cu Sepsi
Gigi Becali a apreciat că cei de la CFR Cluj nu au motive reale să facă scandalul public pe care l-au pus în scenă după meciul de duminică seară cu Universitatea Craiova, terminat la egalitate, scor 1-1.
Gigi Becali nu este impresionat de scandalul făcut de CFR Cluj: „Era obișnuită să fie toate fazele în favoarea ei!”
La scurt timp după fluierul final, Dan Petrescu a plecat brusc, de nervi, de la flash-interviu, iar patronul Nelu Varga a anunțat că vrea să se retragă din fotbal.
De asemenea, a doua zi, luni, președintele Cristi Balaj a apreciat că echipa pe care o reprezintă a fost dezavantajată în toate cele 7 meciuri disputate până în prezent în acest play-off, în vreme ce Dan Petrescu s-a prezentat la o emisiune televizată, în cadrul căreia a analizat toate fazele incriminate de clujeni în ultima perioadă.
Gigi Becali, asemenea lui Gică Popescu, a apreciat că reprezentanții CFR-ului se manifestă în acest mod pentru că nu ar mai avea parte de arbitrajele, considerate favorabile lor de către rivali, din sezoanele precedente, când echipa din Gruia a și reușit să cucerească titlul de campioană.
Înainte de a intra în această discuție despre arbitraj, Becali a spus că se așteaptă ca echipa sa să aibă un meci mai ușor etapa viitoare cu CFR Cluj față de cel avut cu Sepsi luni seară, câștigat de FCSB cu scorul de 3-1.
Eu o văd, dacă o să fie CFR aia de aseară, noi o să câștigăm meciul, dar cred că o să fie un CFR mai puternic. Sepsi e o echipă foarte bună, cred că fi mai ușor cu CFR decât cu Sepsi.
Ce a fost aseară (n.r. despre arbitrajul de la CFR Cluj – Universitatea Craiova)? Știți care e treaba? Dacă eu sunt învățat cu ceva, și dacă acel ceva mie nu mi se cuvine, dar mi se tot dă, și la un moment dat nu mi se mai dă… Eu mă refer la CFR, care era obișnuită ca toate fazele să fie în favoarea ei. Și e VAR-ul ăsta acum și nu se mai poate”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.