Gigi Becali nu își pierde speranța! Patronul celor de la FCSB e convins că echipa sa mai are șanse la titlu: „Dumnezeu o să îndrepte ce a stricat Feșnic”

FCSB este la 5 puncte în spatele liderului Farul, însă Gigi Becali rămâne încrezător și anunță că vicecampioana României mai are șanse la câștigarea titlului.

Gigi Becali apelează la divinitate pentru ca titlul Superligii să fie câștigat de FSCB: „Pierd campionatul, dar Dumnezeu poate să repare”

FCSB a fost înfrântă de Rapid București, scor 0-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii. Gruparea roș-albastră se clasează pe locul 3 și a reușit să acumuleze 37 de puncte până în acest moment.

Formația bucureșteană este la 5 puncte în spatele liderului Farul și la unul singur față de CFR Cluj, actuala campioană. După eșecul din Giulești, Gigi Becali a anunțat că speră într-o minune și a spus că vicecampioana României încă mai are șanse la câștigarea titlului.

La titlu, numai dacă vrea Dumnezeu să îndrepte ce a stricat Feșnic. Ca să îi răspund și lui Burleanu, păi, măi, tata Burleanu, nu compara tu ce a făcut ăsta cu ce a fost atunci… Meciul ăla era deja câștigat, era minutul 90 și era 2-0. Compari intrarea lui Șerban cu intrarea lui Onea. Au comentat specialiști, și Porumboiu și Crăciunescu. Au zis «criminal».

Nu se compară. Eu recunosc că intrarea lui Edjouma nu a fost intenție. A ridicat piciorul și ăla a băgat capul. E roșu, dar nu a fost intrare criminală. Ăsta e în play-off, pierd campionatul. Acum poate Dumnezeu să repare. E greu, trebuie să piardă Farul încă un meci și noi să batem tot. E posibil, dar dacă vrea Dumnezeu.

Eu cred că Dumnezeu o să îndrepte ce a greșit Feșnic. Eu i-am spus lui Stoichiță. Să răspundă Burleanu, că el l-a băgat pe Vassaras, care ne-a distrus arbitrajul”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Gigi Becali a anunțat că se retrage de la FCSB: „Eu, gata, ies din fotbal”

După înfrângerea FCSB-ului contra celor de la Rapid, Gigi Becali l-a acuzat extrem de dur pe Horațiu Feșnic, arbitrul central al partidei. Finanțatorul grupării roș-albastre a spus că a ajuns la o vârstă la care nu se mai poate agita așa tare din cauza rezultatelor, iar prin urmare, patronul vicecampioanei României a anunțat că ar vrea să își vândă echipa, dar și că ar dori să se reragă din fotbal.

„E ultima conferință de presă. Emisiunile de Crăciun și de Paște le voi face. Am hotărât aseară, după ceea ce s-a întâmplat… Eu, gata, ies din fotbal. Am 65 de ani. Înainte mai puteam. Să fac eu tensiunea 16 din cauza lui Feșnic? Pe el trebuie să îl cheme întuneric nu Feșnic. Din cauza lui ies. Așa ceva nu se poate.

Am făcut o socoteală. Zece milioane înainte, zece milioane acum, plus majorare de capital… Sunt aproape 23 de milioane. Dacă dă cineva, eu mâine o dau. Am semnat ieșirea mea din toate funcțiile de la club.

Dau și dacă vine și din Africa și din Thailanda și din China și de unde vrea el. Banii, 25 de milioane, banii mei, atât vreau. Păi, baza face 50 de milioane, cum să o dau? Echipa, jucători, tot, culorile, Talpan, palmares. Îl dau și pe Talpan, cu tot cu Talpan să ia…”, a spus Gigi Becali într-o conferință de presă.

Publicat: 27 04. 2023, 10:51
Actualizat: 27 04. 2023, 10:54