Gigi Becali nu s-a mai abținut și a dezvăluit ce a găsit Corpul de Control la CSA Steaua: „Am auzit că se va desființa în câteva luni”

Gigi Becali a dezvăluit că CSA Steaua ar avea probleme foarte mari după intervenția celor de la Corpul de Control, care ar fi găsit o „gaură” de 20 de milioane de euro.

Gigi Becali nu s-a mai abținut și a dezvăluit ce a găsit Corpul de Control la CSA Steaua: „Am auzit că se va desființa în câteva luni”

Gigi Becali nu a căzut la pace cu CSA Steaua pentru închirierea stadionului din Bd. Ghencea pentru meciul cu Dinamo, moment în care premierul Marcel Ciolacu a decis să trimită Corpul de Control peste „militari”.

În cele din urmă, cluburile roș-albastre s-au înțeles și FCSB a putut disputa pe arena din Sectorul 6 al Capitalei meciurile cu CFR Cluj și Nordsjaelland.

Membrii Corpului de Control care au analizat speța ar fi găsit o „gaură” de 20 de milioane de euro la CSA Steaua, potrivit anunțului făcut de patronul liderului din Superliga. Gigi Becali a spus și că, potrivit informațiilor pe care le deține, echipa de fotbal din Liga 2 ar urma să fie desființată „în câteva luni”, deci înaintea finalului sezonului în curs.

„Am auzit că s-a găsit o gaură de 20 de milioane de euro. CSA Steaua se va desființa în câteva luni. Dar nu vreau să spun mai multe pentru că nu vreau să avem iar probleme. Se supără iar cei de acolo pe noi”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Gigi Becali, încântat că Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control peste CSA Steaua

După ce negocierile cu CSA Steaua pentru închirierea stadionuluio în vederea găzduirii derby-ului cu Dinamo s-au împotmolit în ultimul moment, Gigi Becali a aflat cu încântare că Marcel Ciolacu a apelat la Corpul de Control.

„Nu e mare lucru, mă. Ce e mai bine, să ai poliță să te cerți cu societatea de asigurare sau să ai banii în cont? Cum e mai bine. Ei tot caută chichițe.

Acum ce am aflat, mă bucur că e un semnal că încearcă să meargă lucrurile în țara asta. Uite, a venit un bărbat care nu pare periculos, cuminte, la locul lui, cu bărbăție a trimis imediat Corpul de control, să vedem cum…

Cum o echipă de Divizia B are ea stadion? Cum o unitate militară are ea stadion? Aduceți mă să tragem la poligon la CSA! Și unul care o echipă de fotbal, încep cu Rădoi, Gardoș, Chiricheș, Stanciu, Chipciu… Man, Moruțan, 60 de milioane sunt numai ăștia? Am aduc 60 de milioane în România. Au intrat în cont.

Luați calificările Olăroiu și Reghecampf, 100 de milioane aduse în România. Păi, ce vreți mă?!”, a spus Gigi Becali, la acel moment.

Publicat: 13 08. 2023, 12:03