Gigi Becali, ofertă de ultima oră pentru atacantul de la FCSB. „Am zis că îl dau, făcea și el gălăgie!” Motivul incredibil pentru care a picat transferul. „ E un gunoi? Nu sunt găinar!”

Fotbalistii stelisti David Raul Miculescu, Ianis Ilie Stoica, Florinel Teodor Coman, Andrea Compagno si Octavian George Popescu saluta galeria dupa meciul de fotbal dintre FCSB si RSC Anderlecht Bruxelles, din cadrul grupelor UEFA Europa Conference League, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, joi 15 septembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Ianis Stoica, fiul lui Pompiliu Stoica, se află în aceste momentele la FCSB 2, după ce a dezamăgit la prima echipă, iar patronul Gigi Becali nu a mai dorit să-i acorde șanse. Singura lui speranță, în acest moment, este un transfer, care trebuie să respecte cu strictețe cerințele conducerii clubului.

Cifrele din acest sezon pentru Ianis Stoica nu sunt deloc impresionante, deși Gigi Becali avea mare încredere că acesta poate ajunge o sursă importantă de venit pentru club.

Astfel, patronul de la FCSB a anunțat vineri dimineața că a avut o ofertă pentru Ianis Stoica, însă totul a picat, după ce reprezentanții clubului respectiv au dorit să achite în rate suma oferită.

Gigi Becali, ofertă de ultima oră pentru atacantul de la FCSB. „Am zis că îl dau, făcea și el gălăgie!” Motivul incredibil pentru care a picat transferul. „ E un gunoi? Nu sunt găinar!”

Conform miliardarului din Pipera, ofertanții, care au rămas misterioși, doreau să-l cumpere pe Ianis Stoica pentru suma de 550.000 de euro, însă cu posibilitatea de a achita în trei rate, ceea ce l-a înfuriat pe Gigi Becali.

„Ianis Soica e la echipa a doua. Am primit o ofertă de 550.000. Am zis ca să îl dau, făcea și el gălăgie, dar voiau să dea banii în 3 rate. Păi sunteți nebuni? E un gunoi din casa mea pe care să îl dau? Ce suntem? Găinari? Nu sunt găinar! Eu cresc oi, dar găinar nu sunt. Facem rate la 550.000 de euro? Le-am dat mâna și să plece. Să mă lase în pace!”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.

Ianis Stoica a mai avut o ofertă de 250.000 de euro, în vara acestui an, însă Gigi Becali a solicitat atunci 2.000.000 de euro.

De notat mai este faptul că în urmă cu ceva timp, Gigi Becali dorea chiar 20.000.000 de euro pe vârful de la FCSB, de care acum își dorește să scape.

Publicat: 02 12. 2022, 11:49
Actualizat: 02 12. 2022, 11:54