Gigi Becali, patron la un club nou în Superliga? Fuziune istorică între FCSB și CSA Steaua, cu finanțarea miliardarului, varianta susținută de unul dintre greii fotbalului românesc: „Se face marea echipă”
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, este convins că o împăcare între Gigi Becali și CSA Steaua și, implicit, o fuziune între FCSB și secția de fotbal a clubului din Ghencea, ar fi benefică pentru toată suflarea roș-albastră.
Gigi Becali, patron la un club nou în Superliga? Fuziune istorică între FCSB și CSA Steaua, cu finanțarea miliardarului, varianta susținută de unul dintre greii fotbalului românesc
FCSB și CSA Steaua se judecă în continuare pentru palmares, iar războiul dintre cele două părți pare a fi departe de a se încheia.
Dumitru Dragomir este convins că dacă cele două părți ar face pace și, mai mult de atât, dacă ar colabora, Steaua ar putea atinge din nou performanțe excepționale precum în vremurile parcă de mult timp apuse.
„Părerea mea este că se va desfiinţa (n.r. secţia de fotbal de la CSA Steaua). Sau dacă nu se contopeşte cu cineva, promovează şi gata. Dar părerea mea de ani de zile este că ar trebui să se unească cu Steaua (n.r. FCSB) lui Becali, să ajungă la un protocol în care să se bucure şi armata de onorurile respective, pentru că e o forţă.
Dacă Becali ar avea şi armata în spate cu toţi generalii, cu toată puterea acestei ţări, vă daţi seama ce ar fi, ce echipa ar putea să facă!?
Vai de mine! Dau scris că atunci se face marea echipă Steaua. Unii dintre vechii fotbalişti, care nu au fost trataţi cum trebuie de o parte din conducerea Stelei, au făcut de aşa natură încât lucrurile să se înrăutăţească, să ajungă la o linie roşie peste care e greu să treacă şi una, şi alta”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Orange Sport.
Gigi Becali a explicat de ce nu poate promova CSA Steaua
La începutul lunii, Gigi Becali a avut un discurs prin care a explicat pe limba tuturor de ce CSA Steaua nu poate promova în Superliga.
„Steaua pe care o au ei, aia nu o pot da gratis. Aia trebuie să o scoată la licitație. Trebuie să pornească licitația de la 3.6 milioane de euro pe an licențiere nu vânzare. Trebuie să închirieze marca Steaua societatea aia a lui Ogăraru. Trebuie ei să vină să bage 3.6 milioane pe an numai ca să ia marca. Dacă o dă mai puțin… Curtea de Conturi a evaluat-o cu 3.6 milioane de euro pe an. Acum, trebuie să se ducă Curtea de Conturi: băi, dacă ea costă atât, tu ai folosit-o cinci ani, cât a folosit-o? 7-8 ani…
De ce nu ai 21 de milioane în cont și ai minus 10 milioane cheltuiți? Îți dai seama? Deci ei au un bun care valorează 3.6 milioane pe an că atât zic ei. Păi, și tu ai folosit-o și în loc să câștigi atât, ai pierdut 10. Cum faci? Cum o scoți? S-au încurcat ca puiul în lână. Puiul în lână când se încurcă, el intră în lână se încurcă și nu mai dă din picioare. Nu mai pot să o scoată la capăt, nu au cum. Trebuie să vină un privat. Asociația non-profit este privată. Dar după aia trebuie să vină un privat care să spună așa: mă asociez cu tine asociație non-profit eu privat. Că privatul nu o să dea bani la asociație, că nu e prost. Cum îi dădeam eu lui Păunescu, păi ce facem? Să zică: iau 99% eu, rămâi tu cu 1% asociație, dar trebuie să facă o evaluare să bage bani. Dar societatea aia privată trebuie să dea banii pe marcă. Când vine vorba despre marcă se încurcă. Vine și Curtea de Conturi și spune: bă, de ce ai mai făcut tu o echipă și ai cheltuit 10 milioane de euro că știai că nu poți promova, că era legea clară, și acum o dai gratuit la o asociație non-profit, la un particular. Păi, tu de ce ai făcut asta? Nu e clar că e abuz în serviciu? Păi, dacă ai avut experiența că a dat-o Ministerul la asociația aia atunci cu Păunescu, pentru ce ai mai venit și ai luat-o de la capăt când tu știai? Abuz în serviciu!”, a spus Gigi Becali.