Italienii îl laudă după ultima apariție pe jucătorul care ar putea fi marea lovitură a lui Gigi Becali, dacă se întoarce la FCSB.
Malcom Edjouma (27 de ani) a fost împrumutat de FCSB la SSC Bari. În vară, formația din Serie B poate să îl cumpere în schimbul a 600 de mii de euro, datorită clauzei de transfer din contract.
Malcom Edjouma a intrat în minutul 68 al duelului cu Cremonese, pierdut cu scorul de 1-2. Francezul împrumutat de la FCSB a reușit să înscrie singurul gol al „roș-albilor”, în minutele de prelungiri.
Prestația mijlocașului a fost apreciată de publicația locală, care a subliniat că golul marcat din voleu a încununat efortul depus de fotbalist. Mai mult, jurnaliștii consideră că în urma ultimei partide, Malcom Edjouma ar trebui titularizat în locul lui Karlo Lulic.
„Edjouma a intrat cu spiritul și atitudinea potrivite și a fost recompensat cu un gol. În acest moment, pare o opțiune mai bună decât Lulic și alții”, a scris publicația din peninsulă, Tuttobari.
Ajuns la formația italiană sub formă de împrumut, mijlocașul francez a fost inițial rezervă, întrucât nu a reușit să se adapteze rapid la cerințele lui Giuseppe Iachini.
Fotbalistul a devenit o prezență constantă pe foaia de joc a formației din Bari, din luna decembrie a anului trecut. Din cele 17 meciuri disputate în ultimele cinci luni a ratat numai două partide, cu Venezia și Sampdoria.
Malcom Edjouma ar putea fi transferat definitiv, în vară, de clubul italian, în schimbul a 600 de mii de euro. Totuși, Gigi Becali îl dorește înapoi la FCSB. Cu gândul la cupele europene, latifundiarul din Pipera crede că francezul ar putea fi de ajutor formației.
„Se întoarce doar dacă vreau să-l iau, pentru că el are până în vară (n.r. împrumutul). Eu vreau să-l iau, care e treaba. Un jucător în plus strică?
Dacă se întoarce îl bag direct atacant, numai atacant îl bag. Dă cu capul, apare în fața porții și dă goluri. Se lipește mingea de el, are magnet la picior.
Trebuie să ai lot numeros, trebuie să fie concurență. Eu acum trebuie să mă pregătesc de Champions League”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Mijlocașul a jucat timp de un an și jumătate la FCSB, iar în cele 61 de meciuri disputate a marcat 14 goluri și a oferit patru assist-uri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER