Gigi Becali pregătește în secret o „vărsare de sânge” și împotriva lui Gică Hagi, pe modelul cu Mihai Rotaru și transferul lui Alexandru Băluță? Patronul FCSB a luat decizia finală legată de Louis Munteanu: „Atunci am discutat cu agentul lui”
Gigi Becali a vorbit despre interesul pentru Louis Munteanu, fotbalistul lui Gică Hagi, după ce i l-a „suflat” pe Alex Băluță lui Mihai Rotaru.
Gigi Becali pregătește în secret o „vărsare de sânge” și împotriva lui Gică Hagi, pe modelul cu Mihai Rotaru și transferul lui Alexandru Băluță? Patronul FCSB a luat decizia finală legată de Louis Munteanu: „Atunci am discutat cu agentul lui”
Gigi Becali l-a „deturnat” pe Alex Băluță din drumul spre echipa lui Mihai Rotaru și acum a fost întrebat despre Louis Munteanu, fotbalistul cu care Gică Hagi a câștigat titlul în Superliga.
Fotbalistul împrumutat de Farul Constanța de la Fiorentina nu reprezintă o soluție pentru FCSB, potrivit declarațiilor omului de afaceri din Pipera. Acesta a menționat că în compartimentul ofensiv este interesat de un vârf de careu, care să îi creeze concurență pe post lui Andrea Compagno, și nu de extreme.
„Nu-l vrem pe Louis Munteanu. E adevărat că am vorbit acum un an cu agentul lui, cu Pietro Chiodi, despre el, să văd care e situația lui, dar acum nu. Ce să fac cu Louis Munteanu? E mai bun decât Coman? E mai bun decât Miculescu?
Pentru că am văzut că el joacă în benzi mai mult, nu atacant central, ca să fie o dublură pentru Compagno. Nu cred că e mai bun decât Miculescu și Coman, așa ca n-are rost”, a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali nu a renunțat la visul de a-l transfera pe Vlad Chiricheș
Vlad Chiricheș reprezintă în continuare o țintă pentru Gigi Becali pentru un transfer la FCSB. Fundașul central din Italia nu exclude o revenire în tricoul vicecampioanei, însă pentru moment preferă să câmtărească atent variantele pe care le are la dispoziție pentru sezonul următor.
Fotbalistul care în toamnă va împlini 34 de ani își dorește ca acum, pe final de carieră, să prindă un contract cât mai bun.
„Despre Chiricheș nu am noutăți. N-a mai dat niciun semn. Probabil că va veni la noi doar dacă nu-și găsește altceva, așa cred. El încă mai așteaptă oferte.
Nu mă mai grăbesc. Cert e că vom mai aduce un fundaș central, discutăm cu mai mulți din străinătate”, a declarat Gigi Becali, potrivit GSP.