Dan Nistor, mijlocașul în vârstă de 34 de ani de la Universitatea Craiova, a intrat pe lista neagă a oltenilor alături de Ionuț Vînă, mijlocașul în vârstă de 27 de ani, și ar putea ajunge la FCSB.
După remiza dintre Universitatea Craiova și U Cluj, scor 1-1, conducerea oltenilor i-ar fi pus pe lista neagă pe Dan Nistor și Ionuț Vînă și antrenorul Laszlo Balint chiar i-ar fi exclus din lot.
În ceea ce îl privește pe Dan Nistor, fostul fotbalist al lui Dinamo ar putea ajunge la rivala FCSB, unde nașul său, Mihai Pintilii, face parte din staff-ul tehnic și l-ar dori insistent la echipă, potrivit Oltenia TV.
Surse citată susține că patronul Gigi Becali ar ține cont de cuvântul lui Mihai Pintilii, motiv pentru care există șanse foarte mari ca transferul să se realizeze.
Totodată, și managerul general Mihai Stoica l-ar dori pe Dan Nistor la FCSB, mai ales că a avut recent o declarație de laudă la adresa fotbalistului.
„Nistor este jucătorul care nu trebuie să stea pe bancă, lui îi trebuia responsabilitate, să primească banderola, să joace. Cred că momentul decisiv a fost la meciul cu Sepsi, atunci când a intrat în repriza a doua” – Mihai Stoica, la Orange Sport, în urmă cu o zi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER