Gigi Becali, probleme cu fotbalistul pe care cere 5.000.000 de euro! Siyabonga Ngezana s-a plâns jurnaliștilor din Africa de Sud de salariul pe care îl primește la FCSB

Gigi Becali are probleme cu Siyabonga Ngezana, fotbalistul pe care cere o sumă de minim 5.000.000 de euro pentru a-l lăsa să plece de la FCSB.

Fundașul central a acordat un interviu în țara natală după ce a cucerit titlul în România și a recunoscut că nu încasează o sumă impresionantă de la gruparea roș-albastră!

Gigi Becali, probleme cu Siyabonga Ngezana, fotbalistul pe care cere 5.000.000 de euro

Ngezana a impresionat la prima lui aventură europeană și a ajuns în atenția mai multor cluburi din vest, însă transferul la FCSB nu i-a rotunjit și conturile bancare.

Fundașul central a recunoscut, în presa din Africa de Sud, că salariul pe care Gigi Becali i-l plătește nu este unul exorbitant, deși, într-adevăr, depășește remunerația pe care o avea la Kaizer Chiefs.

„Bani? Nu primesc foarte mulți bani aici, la FCSB. Dar este peste ceea ce câștigam la Kaizer Chiefs.

Nu a fost ușor, a trebuit să le demonstrez celor de la FCSB că au luat decizia potrivită când m-au transferat. Cred că dăruirea mea și faptul că am muncit din greu m-au ajutat să intru în echipă la FCSB și să devin un titular obișnuit”, a declarat Siyabonga Ngezana.

La primul an petrecut la FCSB, Siyabonga Ngezana a cucerit și primul titlu de campion din carieră, după ce a fost titular pentru mare parte a sezonului în centrul apărării alături de Joyskim Dawa.

  • 1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Ngezana, conform Transfermarkt

Dezvăluirile lui Siyabonga Ngezana pentru presa din Africa de Sud

„A fost greu să părăsesc Chiefs, dar trebuie să cresc ca jucător. Deci, nu aș spune că a fost un sentiment de ușurare să părăsesc clubul, pentru că a jucat un rol important în creșterea și succesul meu ca jucător. Fără Kaizer Chiefs nu aș fi unde sunt azi. Ei mi-au oferit experiență și iubire.

Când am plecat, clubul trecea printr-o secetă de trofee, la fel cum se întâmplă și acum. Au trecut nouă sezoane fără să câștige un trofeu.

Deci, aceleași provocări cu care ne confruntam la Chiefs au fost întâlnite de clubul meu, FCSB. Am avut dificultăți în a câștiga un titlu timp de atât de mulți ani. Au fost aproximativ opt sau nouă ani.

Acum știu cum să ies pe primul loc în astfel de situații, pentru că am experimentat seceta înainte”, a afirmat Siyabonga Ngezana, potrivit publicației FAR Post.

Publicat: 02 05. 2024, 18:05
Actualizat: 02 05. 2024, 18:07