Gigi Becali, propunere pentru Primăria Capitalei! Ce voia patronul lui FCSB să se întâmple cu gazonul de pe Arena Națională

Mihai Stoica,Gigi Becali si Ionut Lutu urmaresc din tribuna meciul de fotbal dintre FCSB si Dinamo Bucuresti, contand pentru returul semifinalei Cupei Romaniei, disputat fara spectatori pe Arena Nationala din Bucuresti, miercuri 8 iulie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali (64 de ani) a făcut o propunere interesantă pentru Primăria Capitalei, însă oferta venită din partea patronului de la FCSB a fost refuzată.

Gigi Becali, propunere pentru Primăria Capitalei! Ce voia patronul lui FCSB să se întâmple cu gazonul de pe Arena Națională

Meme Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a dezvăluit că Gigi Becali voia ca pe Arena Națională să existe o instalație care culisează suprafața de joc.

Astfel, latifundiarul din Pipera a propus Primăriei Capitalei să depoziteze pe gratis gazonul în afara Bucureștiului, însă cei care se aflau la conducere în perioada în care Arena Națională s-a construit au refuzat oferta afaceristului care o finanțează pe FCSB.

Trebuia să fie instalaţie care culisează, pui gazon, îl scoţi, îl depozitezi în afara oraşului, îl aduci, îl pui, dar nu s-a vrut. Nu sunt nişte costuri, sunt ingineri, pentru numele lui Dumnezeu…

Am vorbit cu cei de la Primăria Capitalei, care erau când s-a construit Arena Naţională, am spus «dom’le, nu e mare lucru, trimiteţi pe cineva să vadă, există stadioane…».

Nu au vrut. «Unde îl depozităm?», «Nu e problemă, facem un contract cu Gigi, vă pune la dispoziţie gratis să ţineţi gazonul acolo». Nu s-a vrut sub nicio formă”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.

Arena Națională a costat 235 milioane de euro

Construcția Arenei Naționale a durat trei ani, din 2008 până în 2011, iar acum este cel mai mare stadion din România. Arena care se află în Capitală are o capacitate de 55.635 de locuri, iar dimensiunile suprafeței de joc sunt de 105 x 68 de metri.

Construcția celui mai mare stadion din România a costat 235 milioane de euro, iar echipele care au beneficiat de el sunt FCSB, Dinamo, echipa națională a României, Rapid, Steaua.

În 2012, Arena Națională a găzduit finala UEFA Europa League, aceasta fiind prima finală europeană găzduită de țara noastră,  iar Atletico Madrid a câștigat trofeul după ce a învins-o pe Athletic Bilbao cu scorul de 3-0.

Dumitru Dragomir, despre problemele de la Arena Națională. „Dacă ia foc, mor oamenii în lift!”

Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, a atras atenția asupra problemelor pe care le are Arena Națională. În urmă cu aproape trei ani, fostul șef de la LPF a transmis că de la cel mai mare stadion din România au fost anulate niște scări de la subsol, iar în cazul unui incendiu s-ar putea ajunge la o tragedie mai mare decât cea de la Colectiv.

„Am tot spus, inclusiv la voi, băi, fraților, au anulat niște scări de la subsol, la parter! Deci, cei care se duc cu mașina în parcare urcă în tribune cu liftul. Dacă ia foc, mor oamenii în lift iar ceilalți pe acolo, pe lângă

Pe lângă lifturi, și în stânga și în dreapta erau scări. Dar, ei le-au anulat ca să nu mai dea două milioane de euro. E fără precedent! Nu știu cum pompierii dau voie acestui stadion. E funcțional.

Băi, oameni buni, sunteți nebuni? Nu anulați scările, pentru că, odată și odată, se va întâmpla o nenorocire și vă bagă la pușcărie”, a spus Dumitru Dragomir.

Publicat: 07 04. 2023, 16:47