Gigi Becali râde în hohote după debutul lui Louis Munteanu la CFR Cluj și are de ce! Cifrele îngrozitoare ale atacantului lansat de Farul care câștigă de două ori mai mult decât selecționerul României! SPECIAL
La 22 de ani, atacantul Louis Munteanu a fost în vara aceasta subiectul celui mai spectaculos și consistent transfer din Superliga. CFR Cluj a plătit pentru el undeva la 2,5 milioane euro celor de la Fiorentina, plus comisioane impresarilor și bonus la semnătură de ordinul sutelor de mii de euro. Deși sosise doar de câteva zile în Gruia, Dan Petrescu l-a titularizat în CFR Cluj – U Cluj 2-3. Iar debutul a fost de… uitat!
Firește, există scuza că Louis nu e încă angrenat în sistemul și „chimia” ardelenilor. Dar, dacă ne gândim că e vorba de un jucător care în ultimele două sezoane a activat în Superliga, la Farul, care s-a pregătit totuși cu Fiorentina până la sosirea în Gruia și pe care s-au plătit sume istorice pentru competiția noastră internă, cifrele evoluției sale în primul meci pentru CFR Cluj se ridică și compun un mare semn de exclamare.
A pierdut 73% din dueluri și a greșit aproape jumătate din pase!
Aruncat în joc de Dan Petrescu încă din primul minut cu Universitatea Cluj, Louis Munteanu a fost schimbat în minutul 70, la 1-3. După doar două minute, înlocuitorul său, Daniel Bîrligea, a furnizat un asisst pentru reușita de rezultat final, 2-3.
Care e bilanțul lui Louis Munteanu după debutul la CFR Cluj?
- 8 din 11 dueluri directe pierdute
- 12 pase greșite din 28 încercate, un procentaj de doar 57% eficiență la acest capitol
- 18 baloane pierdute, locul 3 din toată echipa CFR Cluj, deși a jucat doar 70 de minute
- zero centrări, zero pase lungi
- un șut pe poartă și un dribling reușit din două încercate
La CFR Cluj, Louis Munteanu va încasa un salariu cu valoare progresivă în cei 4 ani de contract. Per total, pentru toată durata angajamentului, 1.950.000 de euro. Așadar, în medie, peste 40.000 de euro pe lună. Dublu față de salariul lunar pe care l-a avut selecționerul României, Edi Iordănescu, în mandatul său care a dus România la EURO 2024 și în care tricolorii au câștigat grupa la turneul final din Germania!
Culmea, în media sezonului trecut! Vin totuși și golurile?
Nu despre talentul lui Louis Munteanu e vorba aici și, foarte probabil, acesta îl va ajuta să compenseze cu evoluții mult mai bune pentru CFR Cluj în restul sezonului. Avem, acum, doar o radiografie la debut.
Doar că, dincolo de marcarea golurilor, prestația lui Louis cu Universitatea Cluj nu e nicidecum departe, în multe zone, de fișa lui pentru sezonul trecut din Superliga, petrecut la Farul Constanța. Acum, pentru CFR, a avut doar 27% dueluri câștigate, față de media lui de 42% pentru sezonul precedent. În rest, alți sunt cam la același nivel:
- 1,3 șuturi pe poartă în medie – un șut pe poartă cu U Cluj
- 44 atingeri de balon per meci – 41 de atingeri la debut
- 0,9 driblinguri reușite în medie – un dribling în Gruia
Doar că, la dobrogeni, Louis făcea meciuri cu randament și eficiență de apreciat, urmate, ce-i drept, de partide în care efectiv părea alt atacant. O inconstanță care l-a costat și absența din lotul României la EURO 2024. Acum, Nelu Varga nu poate decât să aștepte și cealaltă față a lui Munteanu, cea în care marchează și decide rezultate. Cu chipul ezitant al vârfului a făcut deja cunoștință.
De ce râde Gigi Becali în hohote acum
Cumpărat în 2020 de Fiorentina de la clubul lui Gică Hagi, Munteanu n-a prins vreun minut la seniori pentru echipa viola. A tot fost împrumutat la Farul Constanța.
Recent, Gigi Becali și Nelu Varga s-au luptat de la distanță pentru semnătura lui. Potrivit finanțatorului FCSB, de la un punct încolo însă, cursa a fost una de fațadă. Iar Becali ar fi încercat doar să îi „ardă” pe clujeni. Iată ce declara latifundiarul pentru fanatik:
Eu deja renunțasem până să îl ia CFR. Am făcut ofertă de două milioane ca să îi ridic prețul. Eu nu dădeam două milioane. Făceam si de două milioane jumate dacă era nevoie. Eu am ridicat sumele. Păi ce să fac, mă? Măcar să îi curaț de bani. Ca să pot să îi bat, trebuie să îi curăț de armament. În lupta asta trebuie să ai o strategie, e război!”
Indiferent dacă strategia e veridică ori patronul din Gruia a avut dreptate în replica oferită AICI în exclusivitate pentru ProSport, cert e că Gigi Becali râde acum în hohote după ce l-a văzut la lucru pe Louis Munteanu în tricoul CFR Cluj, mai ales raportat la sumele investite de Nelu Varga în transferul jucătorului.