Gigi Becali, răspuns final despre transferul lui Andrei Cordea de la FCSB la Augsburg! „Asta au făcut nemții”

Echipele FCSB si Rapid, joaca in etapa cu numarul 17 din Liga 1 de fotbal, duminica, 6 noiembrie 2022, pe Arena Nationala din Bucuresti. GEORGE FLUSTER / MEDIAFAX FOTO / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali spune că sunt șanse infime ca Andrei Cordea să mai ajungă în această iarnă de la FCSB la Augsburg.

Gigi Becali a anunțat ce se întâmplă cu transferul lui Andrei Cordea de la FCSB la Augsburg! „Asta au făcut nemții”

Gigi Becali a discutat cu Augsburg pentru transferul lui Andrei Cordea de la FCSB, însă pretențiile sale financiare par a-i fi îndepărtat pe germani. Omul de afaceri din fruntea vicecampioanei României a anunțat că nu vrea să se despartă de fotbalistul în vârstă de 23 de ani pentru mai puțin de 4 milioane de euro, sumă considerată prea mare de oficialii clubului din Bundesliga.

Augsburg ar fi putut să scoată din conturi 3 milioane de euro pentru Andrei Cordea, însă patronul de la FCSB, Gigi Becali, a fost de neclintit. Acesta a spus că nu a cedat la preț deoarece nu ține cu tot dinadinsul să vândă pe nimeni, fiind convins că echipa lui va reuși ca anul viitor să fie calificată în primăvara europeană a Ligii Campionilor.

Pentru Cordea cer 4 milioane de euro. Nemții n-au mai dat niciun semn. Eu cer cât vreau și merg mai departe.

Eu la anul pe vremea asta vreau să fiu în Liga Campionilor. Lăsați-mă să mă pregătesc de Liga Campionilor”, a declarat Gigi Becali, potrivit Digi Sport.

Gigi Becali o sfătuiește pe Augsburg să îl ia pe Claudiu Petrila de la CFR Cluj

Dacă subiectul Cordea la Augsburg pare închis, Gigi Becali îi sfătuiește pe germani să îl transfere pe Claudiu Petrila, fotbalistul lui CFR Cluj. Omul de afaceri din fruntea vicecampioanei României este de părere că nemții ar avea de câștigat de pe urma acestei mutări, pe care și-ar și permite-o.

„Au dat trei milioane de euro, ce să fac cu trei milioane? Nu îl dau pentru atât (n.n. pe Cordea). Să-l ia pe Petrila. Ce? Să dau toată echipa cu trei milioane?”, a spus Gigi Becali, la Pro TV.

Claudiu Petrila a ajuns în curtea lui CFR Cluj în vara anului 2017, de la FC Bihor, jucând inițial la echipele de tineret ale campioanei. În octombrie 2020, CFR Cluj l-a împrumutat pe Claudiu Petrila la Sepsi Sfântu Gheorghe, pentru o perioadă de aproape un an în care s-a făcut remarcat la gruparea covăsneană. De la revenirea la CFR Cluj (iunie 2021), Claudiu Petrila este perla patronului Neluțu Varga în schimbul căreia speră să obțină milioane de euro.

Mie îmi place Petrila, pe lângă calitate individuală arată o capacitate de efort, fizic mi se pare închegat. Ai unde să crești la Petrila. E puști, încă are timp, nici eu nu eram la 22 de ani cine știe ce. Mă refer din punct de vedere fizic”

– Ciprian Marica

Publicat: 19 01. 2023, 20:53