Gigi Becali, reacție despre transferul lui Risto Radunovic la CFR Cluj! Anunțul patronului FCSB e clar
Risto Radunovic, fundașul stânga de la FCSB, este ca și campion cu formația bucureșteană. Totuși, fotbalistul muntenegrean ar putea ajunge la CFR, echipa lui Nelu Varga.
Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a venit cu un anunț cât se poate de clar când a fost întrebat despre acest posibil transfer.
Gigi Becali, anunț clar despre transferul lui Risto Radunovic la CFR Cluj
Risto Radunovic, fundașul stânga de la FCSB, intră în ultimele luni de contract cu gruparea roș-albastră și se pare că e dorit de CFR Cluj.
Deși e aproape să devină campion cu formația bucureșteană, muntenegreanul este ademenit la echipa lui Nelu Varga și chiar ar putea fi tentat să semneze cu gruparea din Cluj.
Întrebat despre acest transfer, Gigi Becali, patronul FCSB, a dezvăluit că Radunovic este liber să meargă unde vrea, însă nu acum, ci abia după terminarea contractului.
„Dacă ar merge, să meargă. Dar nu discutăm despre asta, el nu poate să discute despre asta acum. El are până în decembrie, dar dacă vrea să meargă, să meargă! Fiecare om e liber să facă ce vrea.
Vrea la Cluj, se duce la Cluj dacă regulamentul permite. Eu fac oferta pe care cred că o fac, dar să nu vorbim că nu e regulamentar. Nu e regulamentar să vorbim astăzi, n-avem voie!”, a spus Becali, la Fanatik.
Radunovic a mai avut tentative de a pleca de la FCSB
Gigi Becali, patronul FCSB, a dezvăluit că Radunovic i-a mai cerut să-l lase să plece și în urmă cu câteva luni.
„Radunovic a venit la mine acum cinci-șase luni, că el pleacă. Cu ce pleci? Cu trenul? Bine, mă, pleci, dar cu ce pleci? Mergi cu trenul? Cum să nu-i spun așa? Dacă ai contract, cum să pleci? El a venit atunci la mine la palat, a venit că el pleacă. Cu ce pleci? Cu trenul sau cu autobuzul?
Avea o ofertă. I-am spus că-l las, dar cu 500.000 de euro. N-a dat. N-are rost să discutăm, gata. El mai are contract până în decembrie. Dacă o să aibă băiatul ofertă în vară, îl las liber, nu-l țin, dar atunci eram în campionat și el voia să-l las liber”, spunea Gigi Becali în luna martie, potrivit Digi Sport.