Luni, la doar o zi după eșecul suferit de FCSB cu Oțelul Galați, scor 0-2 pe Arena Națională, Gigi Becali a avut o reacție incredibilă împotriva lui Dorin Rotariu și a făcut o dezvăluire șocantă despre Meme Stoica.
Patronul FCSB a spus că l-a pedepsit pe managerul general al echipei și din această cauză nu i-a ascultat sfatul, atunci când acesta din urmă i-a transmis să nu îl transfere pe Rotariu.
Dezamăgit profund de înfrângerea pe care FCSB a încasat-o duminică seară, scor 0-2 contra Oțelului Galați, în runda cu numărul 18 din Superliga, Gigi Becali s-a descătușat, luni, când a criticat dur mai mulți fotbaliști.
Principalii jucători luați la țintă de finanțator au fost Compagno și Rotariu, despre care a lăsat de înțeles că din ianuarie nu vor mai fi sub contract cu echipa sa.
„O să plece în iarnă, sunt doi. Eu sunt prost și idiot. Dacă nu l-au vrut ăia acolo… fac și eu ca Edi. Noi îi aruncam, apoi îi lua el la echipa naționlă. Mi-a zis că a greșit, dar nu intenționat. Uite că s-a smerit și s-a calificat de pe locul 1. Rotariu, Ganea, Compagno, Crețu o să plece”, a spus Gigi Becali.
În ceea ce îl privește pe Dorin Rotariu, Gigi Becali a dezvăluit că atacantul în vârstă de 28 de ani nici măcar nu trebuia să ajungă la FCSB, dacă sfatul lui Meme Stoica ar fi fost ascultat.
Se pare că managerul roș-albaștrilor nu a fost de acord cu aducerea lui Rotariu, însă Gigi Becali nu l-a luat în seamă și i-a oferit un contract de nerefuzat fotbalistului:
„Mi-a zis că de ce îl iau pe Rotariu, că nu a mai jucat de atâtea luni. „Băi, Gigi, ăia sunt proști?”.”, a transmis Gigi Becali, luni, în fața reporterilor.
În continuare, Gigi Becali a dezvăluit și motivul pentru care nu l-a ascultat pe Mihai Stoica. Aparent, managerul FCSB a fost pedepsit pentru un sfat pe care l-a dat în urmă cu mai mulți ani. Gigi Becali a vrut să îl ia pe Ciprian Deac la FCSB, însă Meme i-a transmis că nu este o mutare inspirată:
„MM, săracul, are dreptate. Numai că eu am fost încăpățânat. S-a întâmplat o dată când puteam să-l iau pe Deac cu 5.000 salariu și nu l-am luat. De atunci, pentru că m-am luat după MM, și Deac a ajuns ce a ajuns, nu am ascultat de MM. Dar de acum voi asculta, pentru că tot timpul îmi zicea. Eu de ani de zile îi spărgeam totul în cap, dar de acum gata! L-am pedepsit pentru că a greșit cu Deac, dar de acum ascult”, a adăugat Gigi Becali.
În atacul dezlănțuit pe care l-a lansat asupra lui Dorin Rotariu, patronul FCSB l-a întrebat direct pe fotbalist dacă are „ceva la cap?”.
„Băi, Rotariule, ești atacant, au ăia 2-0, du-te și dă gol. Cum să dai la fundașul central? Te duci cu mingea în dinți, fugi cu ea, cum să dai mingea la adversar? Ai ceva la cap?”, a mai punctat Becali.
Șase meciuri a jucat Dorin Rotariu pentru FCSB, fără să înscrie sau să paseze decisiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER