Gigi Becali sparge banca pentru a câștiga războiul cu Dan Șucu! Transferul extremei de la Sepsi intră în linie dreaptă: „Ne-au sunat cei de la FCSB cu o ofertă nouă”

Laszlo Dioszegi, patronul covăsnenilor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, nu s-a mai ascuns și a recunoscut faptul că FCSB a făcut o ofertă pentru Marius Ștefănescu.

FCSB e gata să ofere un milion de euro pentru a-l aduce pe Marius Ștefănescu

În urmă cu ceva timp, Rapid București a vrut să-l aducă pe Marius Ștefănescu și le-a făcut o ofertă de 700.000 de euro celor de la Sepsi, însă covăsnenii nu au acceptat. FCSB ar fi dispusă să ofere cu 300.000 mai mult, iar interesul roș-albaștrilor a fost confirmat chiar de Laszlo Dioszegi, patronul echipei.

Totuși, conducătorul covăsnenilor a anunțat clar și răspicat că, cel puțin pentru moment, cei din cadrul clubului se concentrează doar pe returul cu Bodo/Glimt, nicidecum pe transferuri.

Laszlo Dioszegi anunță clar că cei de la Sepsi sunt cu gândul doar la returul cu Bodo/Glimt: „Toate discuțiile sunt blocate acum!

Laszlo Dioszegi a anunțat că orice fel de discuție este blocată, cel puțin în momentul de față, iar asta deoarece toată atenția covăsnenilor este îndreptată spre returul din Norvegia cu Bodo/Glimt.

„Este adevărat că ne-au sunat cei de la FCSB. Au luat legătura cu Attila Hadnagy și au făcut o nouă ofertă pentru Ștefănescu. Răspunsul nostru, momentan, este că nu vrem să vindem pe nimeni.

Toate discuțiile sunt blocate acum pentru că ne gândim sută la sută doar la meciul de joi, meciul cel mai important din viața acestui club. Dacă vom merge în grupe, cu siguranță nu vom vinde pe nimeni. Din contră, vom mai aduce doi-trei jucători. Dacă nu ne vom califica, atunci vom vedea ce o să fie, dar acum suntem cu gândul doar la acest meci”, a declarat patronul celor de la Sepsi pentru GSP

Sepsi a remizat pe propriul teren cu Bodo/Glimt, scor 2-2, în cadrul play-off-ului Conference League. Înainte de meci, Dioszegi spunea că, având în vedere calitatea clubului din Norvegia, s-ar mulțumi și cu un rezultat de egalitate.

Publicat: 27 08. 2023, 18:11
Actualizat: 27 08. 2023, 18:15