Gigi Becali spulberă noul „experiment” de la FCSB: „El, săracul, era de pe altă planetă!”. Nici Florinel Coman nu a scăpat după înfrângerea cu Universitatea Craiova
Gigi Becali l-a desființat pe Denis Haruț, jucător care a fost utilizat pe un post inedit în Universitatea Craiova – FCSB 2-1, derby-ul etapei 11 din Superliga. Roș-albastru a evoluat pe postul de mijlocaș central, alături de Răzvan Oaidă și Darius Olaru.
Patronul de la FCSB este de părere că Haruț a avut o evoluție execrabilă și decisivă pentru înfrângerea echipei sale. Bogdan Mitrea și Andrea Compagno au marcat din penalty, iar autogolul lui Răzvan Oaidă, din minutul 66, a fost decisiv.
Gigi Becali îl spulberă pe Denis Haruț după ce a fost utilizat în poziția – experiment de mijlocaș central
Nici Florinel Coman nu a scăpat de criticile lui Becali. În opinia sa, cel poreclit cândva „Mbappe de România” a dezamăgit atunci când s-a aflat în posesia mingii.
„S-a întâmplat așa pentru că am avut Coman… toate mingile le-a pierdut. Haruț, el săracul, nu era. Dacă n-a jucat, antrenorul care l-a băgat, nu?! Era de pe altă planetă” – a declarat Gigi Becali la DigiSport.
Gigi Becali nu dă vina pe Nicolae Dică pentru rezultat și îi rămâne în continuare recunoscător pentru banii pe care îi încasează ca urmare a calificării în grupele Conference League.
Ce treabă am cu Dică?! Ce să facă Dică?! Nu, tată, nu. Eu am încredere că echipa își va reveni, de-aia sunt așa relaxat. Avem noroc că avem meciul cu Petrolul și dacă mai câștigăm încă patru, suntem pe locul 5. Patru plus două, șase. Vine și Omrani…”, a mai punctat latifundiarul din Pipera.
Și arbitrajul este de codamnat, spune Gigi Becali: „Am avut una la Compagno și încă una când îi dă vânt și cade jos. Iar ăsta 11 metri e cum a zis domnul Balint, nu dă cu capul, îi pune piedică cu piciorul stâng. Nu sunt mulțumit de Radu Petrescu. Am avut galbene neclare. I-a dat lui Cordea galben. Nu Petrescu ne-a pierdut meciul”.