Gigi Becali a discutat despre planurile sale de viitor la FCSB, după ce echipa a ratat titlul pentru al optulea an consecutiv, iar patronul roș-albaștrilor știe ce are de făcut pentru a-și readuce clubul în vârf.
Latifundiarul a recunoscut că își dorește să refacă o echipă care să se compare cu cea din urmă cu 10 ani, când formația pregătită atunci de Laurențiu Reghecampf se califica în grupele Ligii Campionilor după ce cucerea titlul la pas, însă se simte „prigonit”.
„(n.r. – puteți să mai faceți o echipă ca în vremea lui Chiricheș?) Eu aș vrea, dar problema e că, nu că n-aș putea eu să fac o echipă ca aia, dar în Europa, unde noi jucăm, a crescut mult fotbalul. Eu trebuie să fac una mult mai bună decât aia ca să repet performanțele de atunci. Trebuie să am și condiții, să nu mai fiu prigonit! Eu mă lupt cu ei”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.
Discuția a pornit de la posibila repatriere a lui Vlad Chiricheș, fundașul care făcea parte din echipa respectivă și se află la final de contract cu Cremonese, astfel că ar putea ajunge pe gratis la FCSB.
„(n.r. – experiența lui Chiricheș v-ar putea ajuta) Tu de unde știi asta? A răsuflat cineva! Nu știu cine să fi răsuflat. Eu acum aștept un răspuns, îți dai seama. Da, e adevărat”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.
Ei nu pot să răspundă unui procuror la întrebarea «De ce ați investit milioane de euro la o echipă care nu poate promova?». Se poate să revină toți steliștii la un loc, dar de ce să mă unesc eu cu ei? Ce să-mi dea? Un stadion, care e al statului, e și al meu, și al poporului român. O să vină o vreme când o să zică cineva de ce nu se iau bani pe stadion, că Becali a făcut cereri și ați răspuns negativ”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER