Gigi Becali exultă după decizia ÎCCJ în speța pentru palmares dintre FCSB și CSA: „Rejudecare egal proces câștigat! Nu am niciun dubiu” | EXCLUSIV
Gigi Becali a reacționat, în exclusivitate pentru ProSport, după decizia venită de la Înalta Curte de Casație și Justiție în procesul pentru palmares dintre FCSB și CSA Steaua, iar patronul formației roș-albastre este convins că rejudecarea reprezintă un verdict favorabil pentru clubul său.
Gigi Becali, prima reacție după decizia ÎCCJ în procesul pentru palmares dintre FCSB și CSA Steaua
Contactat la scurt timp de la apariția verdictului ÎCCJ, Gigi Becali a aflat marea veste de la reporterul ProSport și are convingerea că formația pe care o conduce va avea, în cele din urmă, câștig de cauză împotriva Clubului Sportiv al Armatei în speța care durează deja de mai bine de 8 ani.
Chestionat dacă va solicita despăgubiri din partea CSA sau MApN, în contextul în care Florin Talpan anunțase în urmă cu mai mult timp, după un succes inițial în instanță al „militarilor”, că va cere daune în valoare de 37 de milioane de euro, Gigi Becali a infirmat această posibilitate și a ironizat intenția juristului Clubului Sportiv al Armatei, însă a explicat că ar putea apela la un astfel de gest dacă și-ar dori, cu toate că nu este vorba despre sume exorbitante.
„S-a decis rejudecare pentru palmares, nu? Nu este o șansă, ci, practic, atunci când se dă rejudecare, cu alte cuvinte, are dreptate omul. Rejudecare înseamnă că e un proces câștigat. Altfel cum? Repet, rejudecare = proces câștigat. Nu am niciun dubiu.
Știu ce au cerut judecătorii. Aceștia au cerut de la avocați, ca în cazurile celor două Craiove sau la Rapid. Ei, avocații, au cerut. (N.r. – Veți cere despăgubiri către CSA sau MapN?) Cui să cer, ce să cer? Fii serios. Ei au visat când mi-au cerut despăgubiri, lasă-i.
Pot să cer prejudiciu. Știi de ce? Eu, de exemplu, am avut un contract cu o firmă care produce vin, Ostrov, care îmi dădea 100.000 de euro pe an, ca să pună eticheta Steaua pe sticla de vin. Bun, au trecut 10 ani, asta înseamnă un milion de euro, adică 100.000 pe an.
Eu am pierdut, mi-au anulat contractul, vin cu acte și dovedesc. Banii ăștia poate să mi-i dea judecătorul imediat, pentru că îi demonstrez. Mai pot cere, dacă dovedesc, bani pe echipamente, dar acolo n-am fost niciodată pe plus. Sau din bilete prin oamenii care au plecat spre Peluza Sud sau cei care susțin CSA. Sumă mică, mare, eu o pot cere, dacă o dovedesc”, a declarat Gigi Becali, pentru ProSport.
Gigi Becali: „Ei au o stea înființată acum, recent. A mea e cea veche!”
Gigi Becali a dezvăluit și care va fi următorul pas pentru FCSB după ce se va rezolva definitiv în instanță speța pentru palmaresul clubului istoric Steaua București.
Afaceristul va cere și revizuirea deciziei din 2014 care i-a luat dreptul de a folosi marca „Steaua București” pentru a recăpăta sigla și numele.
„Mai jos nu poate să meargă recursul. Noi, ce am câștigat, rămâne al nostru, pentru că am făcut recurs. Palmaresul din 2003 până în prezent este al nostru, nimeni nu mai poate contesta acest lucru. Recursul nostru este făcut pentru a anula decizia Comisiei de Apel și pentru a se rejudeca tot palmaresul.
S-a admis recursul pentru a ne da și restul de palmares, din 1947 până în 2003. Mai apoi, cum am zis, 2003-prezent avem deja. Asta este cererea noastră. Continuitatea nu poate să o ia nimeni. Ei n-au făcut recurs, noi am făcut și ni s-a admis. Când ai palmaresul, înseamnă că e câștigat. Dacă am acel palmares, eu l-am realizat sub un brevet de la Steaua.
Vin toate, la rând, după. Siglă, tot. După, eu cer revizuirea. Ce presupune? Hotărârea prin care le-a dat numele „Steaua”, pe care eu nu pot să-l port, e o situație nouă. Au intervenit elemente noi pentru a-mi lua numele „Steaua București”. Rămâne și la ei, dar ce rămâne? Steaua București, o marcă înregistrată. N-am contestat că au înregistrat-o, doar că eu am o marcă notorie, toată marca înregistrată.
Ei au o stea înființată acum, recent, în 2016. A mea e cea veche. Procesul de rejudecare durează un an, doi, poate trei, dar după ce-l dau la Curtea de Apel, e definitiv, la revedere”, a continuat latifundiarul.
Decizia ÎCCJ din data de 28 martie 2023
În cursul zilei de marți, 28 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis admiterea recursului celor de la FCSB și al Asociației Salvați Steaua împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București la 28 iunie 2021, când Clubul Sportiv al Armatei primea câștig de cauză în speța pentru palmaresul echipei Steaua București.
Astfel, întreg procesul va fi rejudecat de la capăt la aceeași instanță, iar un prim termen va fi stabilit la o dată ulterioară.
„Decizia nr. 513 Admite recursul declarat de pârâta Fotbal Club FCSB S.A. (fostă Fotbal Club Steaua București S.A.) împotriva încheierii din 10 mai 2021 și a deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite recursul declarat de intervenienta Asociaţia Salvaţi Steaua împotriva deciziei civile nr. 1034A din 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Casează încheierea şi decizia recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel. Definitivă”, este decizia celor de la ÎCCJ.
Gheorghe Mustață, ironii pentru suporterii CSA după verdictul ÎCCJ: „Am fost băieți buni și le-am trimis pizza!”
Gheorghe Mustață a fost contactat de ProSport după decizia de la ÎCCJ și nu s-a putut abține din a-i ironiza pe suporterii celor de la CSA Steaua care au așteptat la fața locului pentru a afla verdictul final în speța pentru palmares și a recunoscut că el se află în spatele celor 6 cutii de pizza care au fost trimise pentru fanii „militarilor”.
Liderul Peluzei Nord i-a felicitat pe avocații Virgil Boglea și Adrian Căvescu, cei care au reprezentat interesele lui FCSB în acest proces, și susține că decizia de astăzi semnifică un pas important către normalitate.
„Nu am niciun mesaj pentru Florin Talpan, deși aș putea să fiu răutăcios. Ații văzut că am fost băieți buni și le-am trimis pizza celor 9 oameni de la Sud, cei care erau pe acolo? Dar îmi pare rău că nu a fost pe acolo și liderul lor Horia. Îl serveam și pe el. Aia 9 mai bine se duceau pe Ghencea la meciurile lor decât sa piardă timpul pe la procese.
Noi nu am fost pe la procese pentru circ media ca ei. Cu încă 9 persoane nu umpleau ei stadionul Ghencea? Acum i se dă o șansă lui nea Piți (n.r. Victor Pițurcă) să spună cu adevărat că a antrenat și a fost manager la Steaua. I se dă o șansă lui Lacă (n.r. Marius Lăcătuș) să spună că a antrenat și a fost președinte la Steaua adevărată.
Felicit echipa noastră de avocați pentru acest rezultat obținut. E un pas către normalitate. Se va judeca din nou, iar acolo documentele sunt clare. Steaua nu e a lui Gigi Becali pe viață, Steaua este a noastră a tuturor. Gigi Becali a cumpărat echipa și i-a oferit continuitate. Steaua este echipa cu care am crescut de mici pe stadioane. Nu am retrogradat niciodată, nu ni s-a luat coeficientul UEFA deoarece noi am avut continuitate. Sunt convins că la rejudecare tot noi vom avea câștig”, a spus Gheorghe Mustață pentru ProSport.