Gigi Becali urgentează transferul unui atacant la FCSB. Verdictul despre Daniel Popa
Imediat după derby-ul cu Rapid din etapa a 14-a, scor 0-0, Gigi Becali s-a arătat dezamăgit de Daniel Popa și a dezvăluit principala țintă pentru perioada de mercato a iernii: un atacant care să-i facă concurență lui Daniel Bîrligea.
Acesta din urmă a fost adus de la CFR Cluj pentru o sumă deloc de neglijat – două milioane de euro, plus 15% dintr-un viitor transfer și alte bonusuri de performanță – și a intrat în grațiile finanțatorului. În cele șapte meciuri bifate până acum a marcat de patru ori.
Contra alb-vișiniilor nu a putut fi pe teren, întrucât a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Va reveni, în schimb, duminică, 3 noiembrie, când este programat duelul cu Universitatea Craiova.
Gigi Becali caută un alt atacant. Daniel Popa l-a dezamăgit
Convins că Daniel Popa a fost veriga slabă a echipei sale, Gigi Becali a decis să urgenteze transferul unui alt atacant. Fără să dezvăluie, totuși, dacă are deja în vedere anumite variante.
„Dacă n-ai un atacant se întâmplă ce s-a întâmplat. S-a simțit mult absența lui Bîrligea. După aia l-am băgat și pe Popa. Nu prea… Nu e ce am crezut eu. Și atunci asta e situația. Până la urmă hai să ne mulțumim și cu asta. E un punct în plus, Rapid rămâne la distanța aia. Deci într-un fel e bine. Adică echipa a jucat, un punct am luat. Eu mă așteptam să văd goluri, dar asta e situația. Nu a vrut să intre.
Cred că un atacant ar mai trebui și probabil și un fundaș central, dar avem patru. Poate doar un atacant ne va mai trebui. În rest, nu văd ce. La închidere, revine Lixandru, noi avem a doua echipă, toți sunt schimbați. Nu pot să spun de unul că e jucător slab. Ca atare, ce pot să mai am nevoie de jucători?”, a declarat latifundiarul din Pipera.
Octavian Popescu și David Miculescu, lăudați după derby
Cât despre derby-ul de pe Arena Națională, patronul s-a arătat mulțumit de modul în care s-a prezentat echipa și chiar a remarcat doi jucători, pe Octavian Popescu și David Miculescu. Aceștia au reușit să-l impresioneze datorită spiritului de luptă.
„Poate George Popescu până a fost schimbat. Mi-a plăcut mult David Miculescu, că s-a luptat. Dar nu am ce să spun, echipa a jucat bine. Nu sunt nemulțumit, joacă echipa. S-a jucat numai într-o parte, mingea numai la noi. Vezi dacă nu ai un atacant. S-a simțit lipsa lui Bîrligea”, a spus Becali.