Meme Stoica a vorbit despre așteptările pe care le are Gigi Becali de la viitorul antrenor al lui FCSB.
Vicecampioana României are o perioadă slabă pe plan sportiv, după ce a fost eliminată rușinos din Conference League iar în Superliga tremură pentru prezența în play-off. În plus, Gigi Becali trebuie să ia o hotărâre importantă în cel mai scurt timp, după plecarea antrenorului principal Nicolae Dică.
Managerul general de la FCSB, Meme Stoica, a dezvăluit ce așteaptă patronul de la antrenorul care va prelua echipa.
Gigi Becali caută antrenor la FCSB, iar Meme Stoica a explicat că acesta urmărește să aducă un tehnician care să practice un joc de posesie.
Omul de afaceri din fruntea clubului vrea ca echipa să țină mingea și să nu mai aibă emoții după ce reușește să deschidă scorul, așa cum s-a întâmplat în victoriile cu Petrolul Ploiești și FC Argeș.
Managerul general de la FCSB a explicat că un tehnician cu stil defensiv, așa cum este cazul lui Walter Zenga, nu are ce să caute pe banca tehnică a vicecampioanei.
„Gigi, când a venit Zenga, nu era mulțumit. Făceam rezultate, dar nu era mulțumit. Știu ce spun! Noi jucam simplu atunci. D-aia a și plecat. Gigi are o chestie. El zice: «posesie, posesie, posesie!», dar la ce mod? Adică, atunci când e mingea la mine, nu am probleme.
Gigi vrea altceva. Dacă ești în avantaj, să nu faci ce facem noi. Noi ne speriem. Ne-am speriat și la Petrolul, și cu Piteștiul, tot timpul am avut probleme. Anul trecut nu aveam problemele astea. Gigi vrea să rămână mingea la tine după ce ai marcat”, a declarat Meme Stoica, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER