Gigi Becali, patronul de la FCSB, a anunțat că este dispus să dea 3 milioane de euro pentru un fotbalist român de top.
Vicecampioana României a încheiat anul 2023 pe primul loc al clasamentului, la opt puncte în fața principalei urmăritoare CFR Cluj. Gigi Becali nu vrea să îi scape din nou titlul printre degete, astfel că s-a implicat în această perioadă de transferuri și i-a adus pe Luis Phelipe, Baba Alhassan și Nana Antwi.
Acum, omul de afaceri din Pipera anunță că este dispus să scoată din conturi încă 3 milioane de euro pentru un fotbalist român care merită această sumă.
Gigi Becali, patronul de la FCSB, a declarat că este dispus să dea nu mai puțin de 3 milioane de euro în schimbul unui fotbalist român valoros, dar spune că Superliga nu oferă așa ceva.
„Eu vreau cu români, dar spuneţi-mi un jucător român şi-l cumpăr, măcar de valoarea lui Luis Phelipe, a lui Alhassan, a lui Nana. Nu e niciunul, nici mijlocaşi, interi, atacant, fundaş dreapta, niciunul din România nu e mai bun pe postul ăla. De la alte echipe, nu de la noi.
Ştefănescu zic că nu e mai bun decât Luis Phelipe. Am vrut să-l iau, dar n-au vrut să-l vândă, dar tot nu e mai bun decât Luis Phelipe, că dacă chiar insistam îl luam. Vă dau 1 milion, dau şi 3 milioane pe un jucător. Acum sunt mult mai bogat decât atunci, dădeam înainte. Nu am dat 3 milioane pe Coman, 2 pe Nedelcu, pe Tănase, 2.2? Nu am ce jucători să iau, nu există.
Ajungând în situaţia că n-ai marfă în România, preferi să iei străini, ca să poţi câştiga campionatul. Phelipe are 22 de ani, Baba are 23 de ani, Antwi are 22. Am mers şi pe ajutorul de la Dumnezeu. De 7-8-10 milioane de euro pot fi (n.r. în viitor), că sunt tineri”, a spus Gigi Becali, potrivit Orange Sport.
Portarul Ștefan Târnovanu s-a declarat mulțumit de modul în care arată Luis Phelipe și Baba Alhassan, fotbaliști transferați în această iarnă și care au debutat deja pentru FCSB, în amicalul cu LASK Linz, 3-1.
„(n.r. Uneori, seara, când te bagi la somn, îți imaginezi cum e să fii campion?) Da, tot timpul vizualizez asta pentru că de cele mai multe ori atrag aceste lucruri și da, mă gândesc cum e să fiu campion.
(n.r. Ți-ai programat un cadou special dacă devii campion?) Nu, de multe ori prefer lucrurile spontane, le planific oarecum, nu în detaliu mic, mic, pentru că îmi place puțin spontan. Cu UTA ne așteaptă un meci dificil, cum spune toată lumea, vom vedea. E un meci acasă, trebuie să îl câștigăm, trebuie să câștigăm să ne păstrăm distanța. Nu poate fi un impediment temperatura, nu putem da vina pe schimbare.
Luis Phelipe și Baba Alhassan s-au integrat bine, sunt și fotbaliști foarte buni, dar și băieți super ok.
Doar noi putem fi proprii adversari în lupta pentru titlu, te mai pot ajuta și alte echipe în lupta pentru titlu, dar doar noi. Noi, atât. Cât timp avem acest avans, suntem doar la mâna noastră”, a declarat Ștefan Târnovanu, în cantonamentul din Antalya.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER