Gigi Corsicanu, liderul de conjunctură al galeriei Rapidului, a sărit la gâtul lui Paul Iacob, care a vrut să bată un fan alb-vișiniu.
Paul Iacob a sărit, după meciul Rapid – Universitatea Craiova 1-2, să se bată cu un suporter, iar Gigi Corsicanu a spus ce tratament îi va aplica galeria.
Spiritele nu sunt calme în Giulești, în contextul în care Rapid a câștigat un singur punct în cele opt etape din play-out. La asta se adaugă și incidentul în care a fost implicat fundașul Paul Iacob, care a vrut să bată un suporter.
Gheorghe Răducan, zis Gigi Corsicanu, liderul galeriei Rapidului cât timp Liviu Ungurean „Bocciu” este arestat, nu l-a iertat pe fundaș.
„A fost incidentul cu Iacob. Suporterii noştri sunt foarte, foarte supăraţi. Foarte bine că a făcut poză cu băiatul acela cu care a avut clinciul Iacob. Să nu creadă Iacob că se trece cu vederea incidentul acesta. Noi nu o să uităm asta şi o să îi fie foarte greu să ne facă să-l respectăm.
Nimeni nu a mai făcut chestia asta. Lui Iacob nu-i prea stă bine să facă el chestia asta. Ce legătură are el cu Rapid? E de la ţară, nu ştiu de unde vine băiatul ăsta. Tu când întri în Giuleşti, tu trebuie să respecţi”, a spus Gigi Corsicanu, potrivit primasport.ro.
La finalul meciului Rapid – Universitatea Craiova 1-2, cu un gol marcat de olteni în minutul 90+6 prin Crețu, Paul Iacob a vrut să se ia la bătaie cu un suporter alb-vișiniu.
Sătul de câte ironii și înjurături a primit, Iacob a urcat în tribune pentru a se lua la bătaie cu un suporter, dar a fost oprit de forțele de ordine și stewarzi, nu înainte de a fi scuipat de respectiv.
După câteva zeci de minute, când s-a mai calmat, și-a prezentat scuze respectivului și a spus că vrea să se împace cu el. Iacob s-a ținut de cuvânt și chiar a făcut o poză cu fostul lui „dușman”.
Gigi Corsicanu a mai făcut cunoscut că Paul Iacob nu va avea viaţă grea din cauza galeriei, dar nu va mai fi respectat la fel de suporterii Rapidului.
Rapid nu a câștigat decât un singur punct în cele opt etape din play-off-ul Superligii și se află pe ultimul loc în clasament, cu 29 de puncte, fiind depășită inclusiv de Sepsi.
Echipa antrenată de Bogdan Lobonț își poate recupera poziția după etapa următoare, când joacă pe terenul echipei din Sfântu Gheorghe. În ultima etapă, Rapid primește replica celor de la FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER