Gigi Corsicanu’ dezvăluie planul diabolic al conducerii lui Rapid! Bergodi era ținut în stand-by: „Au vrut să scape de Adi Mutu! Era pregătită de mult plecarea lui”

Gigi Corsicanu in tribuna la meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Hamburg SV, contand pentru Cupa UEFA, desfasurat pe Stadionul Giulesti-Valentin Stanescu din Bucuresti, joi 9 martie 2006. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Corsicanu a dezvăluit că șefii de la Rapid aveau varianta Cristiano Bergodi pregătită de mult timp și au așteptat momentul oportun pentru a scăpa de Adrian Mutu.

Gigi Corsicanu, anunț-bombă: Rapid îl ținea în „stand-by” pe Cristiano Bergodi

Fostul lider de galerie din Giulești a anunțat că, din informațiile sale, tehnicianul italian știa de mult timp că va semna, în cele din urmă, cu Rapid, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care a ales să o părăsească pe Sepsi.

Corsicanu consideră că șefii clubului au vrut cu ardoare să scape de Adrian Mutu, astfel că nu i-au pus nicio piedică atunci când a sosit oferta de la Neftchi Baku.

„Daniel Niculae mi-a zis că nu putea el să decidă. I-am zis că înțeleg, dar trebuia să îl învețe pe domnul Șucu ce înseamnă Giuleștiul. Domnul Șucu, prin ceea ce face acum, vrea să schimbe tradiția Rapidului. Noi avem tradiția asta de 50-60-70 de ani, când vine adversarul în Giulești să tremure.

Domnul Șucu încearcă să ne schimbe și mă deranjează. Îl respectăm, dar trebuie să respecte și dânsul istoria, tradiția Rapidului, conceptul nostru. Lucrurile sunt mult mai profunde. Eu i-am spus domnului Șucu (n.r. despre ceea ce vor suporterii la Rapid), dar el a luat decizia. Decizia cu Bergodi cred că e luată de mult timp, nu de acum. Cu mult înainte (n.r. de oferta de la Neftchi Baku). Bergodi era în așteptare, cred că de asta nici nu și-a prelungit contractul cu Sepsi.

Rapid a vrut să scape de Mutu. Cu Adi Mutu, la Rapid, ce să spun, a fost tot decizia lor. Noi nu ne-am implicat cu nimic”, a spus Gigi Corsicanu, la Digi Sport.

Suporterii Rapidului nu sunt de acord cu varianta Bergodi

„Mai nou, din ce am văzut în presă, că a fost numit Cristiano Bergodi… Mie mi se pare cea mai mare porcărie. (n.r. Dinu Gheorghe, prezent în studio: „Să fie Bergodi antrenor e porcărie?”) Păi, pentru mine unul, da! Eu nu sunt mulțumit de Bergodi ca antrenor la Rapid când mie mi se promite campionatul. Ce performanțe are Bergodi? Păi, Bergodi în 25 de ani, în România, are câștigate Supercupa cu Rapid și Cupa cu Sepsi. Bergodi e antrenor de campionat?

Păi, dacă vă uitați și dumneavoastră pe CV-ul lui Șumudică, eu unul cred că ar fi cel mai în măsură (n.r. să preia echipa) vorbind statistic despre performanțele pe care le are ca antrenor. Facem abstracție de faptul că e rapidist și că toată lumea îl iubește pe Șumudică. Faceți și dumneavoastră… Între Bergodi și Șumudică, ia vedeți, care e antrenorul potrivit ca să facă performanță”, a spus Liviu Ungurean, la ProSport Live.

Publicat: 07 07. 2023, 23:21