Giovanni Becali a avut un mesaj dur pentru fotbaliștii români, la finalul anului 2022. Le-a transmis acestora să își dea viața pe teren.
Anul care tocmai a trecut nu a fost unul prea bun pentru fotbalul românesc privind rezultatele echipei naționale, dar și cele ale echipelor de club în cupele europene.
În acest sens, Giovanni Becali a ținut să transmită un mesaj dur jucătorilor de fotbal din România.
Giovanni Becali a dat de înțeles că pentru calificarea României la un turneu final, fie el Mondial sau European, este nevoie de o schimbare de atitudine în rândul tricolorilor. Acesta este de părere că jucătorii ar trebui să intre mult mai determinați pe teren.
„E adevărat că fotbalul nostru merge din rău în mai rău, dar cum speranța nu se pierde niciodată, sper că avem jucători capabili să califice echipa națională la un European sau la un Mondial. Avem puterea, de ce nu?
Dacă au făcut-o echipe mult mai slabe ca a noastră, mă gândesc la Arabia Saudită, unde mulți jucători români au jucat și joacă în continuare, de ce nu putem să facem și noi când acești jucători vor crește prin echipele unde evoluează. Pentru că acolo unde evoluează este important să joace meci de meci, indiferent că e Divizia B din Italia, care e o divizie care se poate compara cu orice ligă din țările de est.
E important să demonstreze că joacă fotbal adevărat și la națională să vină exact cum a zis Edi Iordănescu, cu plăcere, nu cu mâinile în buzunar și doar ca să mai aibă o convocare. Să-și dea viața pe teren, cum zicem noi”, a spus Giovanni Becali, potrivit sptfm.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER