Marius Șumudică a fost numit antrenor principal la Rapid marți, 20 august, iar Dan Șucu este pregătit să îi aducă întăriri serioase lui „Șumi”, iar una din marile ținte este Ianis Hagi. Giovanni Becali se opune transferului lui Ianis Hagi la Rapid București, trasmițându-i un mesaj fiului „Regelui”.
Dan Șucu a declarat în cadrul conferinței de miercuri dimineața, pe 21 august, că și l-ar dori pe Ianis Hagi la Rapid, însă Giovanni Becali are o altă părere despre posibila venire a jucătorului său pe Giulești.
Impresarul a avut un mesaj cu subînțeles pentru jucătorul pe care îl reprezintă, spunând că o posibilă sosire la Rapid ar fi doar în beneficiul clubului, care ar putea să aibă pe teren un fotbalist cu experiență în campionate tari ale Europei. Însă pentru Ianis Hagi ar fi o treaptă în jos în cariera sa, a mai spus Giovanni Becali.
„(n.r. – ar putea ajunge Ianis Hagi la Rapid?) În fotbal, e posibil orice, dar mai multe n-aş putea spune. Din punctul de vedere al Rapidului, ar fi o afacere bună. Din punctul de vedere al jucătorului, ar fi o întoarcere de unde a plecat.
(n.r. – Gică Hagi ar fi de acord cu acest transfer?) Asta nu pot să ştiu, ar trebui să-l întrebaţi pe Gică”, a spus Giovanni Becali pentru Sportpesurse.ro.
Marius Șumudică a preluat banca tehnică a celor de la Rapid, însă nu se va ocupa personal de atribuțiile ce țin de aducerea jucătorilor la echipa din Giulești. De acest aspect se va ocupa Daniel Sandu, cel care l-a adus la gruparea de lângă Podul Grant și pe Albion Rrahmani, vândut de Dan Șucu și Victor Angelescu la Sparta Praga pentru 5.000.000 de euro.
„Lucrurile sunt foarte clare din punctul meu de vedere. Aseară am avut o discuție cu Marius Sumudică și am stabilit ca fiecare să ne ocupăm de părticica noastră. Nu ne vom băga unii peste alții.
Șumi se va ocupa de partea tehnico-tactică la Rapid, iar eu cu cei din conducere ne vom ocupa în continuare de transferuri. Șumudică nu mi-a spus că dorește îndepărtarea mea sau trecerea mea pe linie moartă. Vă repet: am convenit să ne ocupăm fiecare de părticica noastră și nu ne vom băga unii peste alții”, a declarat Daniel Sandu, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER