Giovanni Costantino se teme pentru postul său după al cincilea eșec din 2024 la FC U Craiova: „Nu putem câștiga! Erori, erori, erori”

Costantino Giovanni în meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt Sibiu și FCU 1948 Craiovai, contând pentru Superliga Superbet, desfășurat pe Stadionul Municipal din Sibiu, vineri 23 februarie 2024. © FOTO: Valentin MACREA/SPORT PICTURES

Giovanni Costantino se teme pentru postul său după al cincilea eșec din 2024 la FC U Craiova, scor 0-1 în fața lui Hermannstadt.

Sibienii s-au impus după o reușită semnată de portughezul Ruben Fonseca pe finalul partidei, în minutul 88.

Giovanni Costantino se teme pentru postul său după al cincilea eșec din 2024 la FC U Craiova

Italianul a recunoscut că situația nu este deloc facilă pentru el în Bănie și a evidențiat faptul că elevii săi comit erori grave în mod constant, aproape meci de meci.

Cu toate astea, Costantino nu și-a pierdut speranța în totalitate și încă visează la un loc de cupă europeană la finalul sezonului.

„Nu e ușor să vorbesc după un meci ca acesta. Nu meritam să pierdem, dar am pierdut. Rezultatul e important în fotbal. Noi putem să joc cu calitate, să avem tehnică în jocul pozițional, dar rezultatul e important.

Nu cred că a fost vorba de ghinion la gol. A fost o situație de joc a lui Hermannstadt, simplu! Noi mereu am făcut erori la șuturi, la pase, la centrări. Erori, erori, erori. Asta este important în fotbal.

Mai avem în acest an Cupa României, play-off sau play-out. Mai sunt posibilități pentru Europa, dar cu această mentalitate nu putem câștiga”, a spus Giovanni Costantino, după Hermannstadt – FC U Craiova 1-0.

Echipele de la Hermannstadt – FC U Craiova 1-0

Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, Ionuț Stoica, Opruț – Balaure, Murgia, Mino Sota, Ianis Stoica – G. Iancu, Paraschiv
Rezerve: Muțiu, A. Pop, Medina, Antoche, Fonseca, Ciubotaru, Jipa, Neguț, Bucuroiu, Oroian, Biceanu, N’Goma
Absenți: Bejan (suspendat)
Antrenor: Marius Măldărășanu

FCU Craiova: R. Popa – Padula, Compagnucci, Lacroix, Mascarenhas – Achim, D. Albu – Sidibe, Baeten, Bahassa – Chițu
Rezerve: Gurău, Negru, Kvakic, Lekiatas, Vl. Pop, Blidar, Dragu, Blănuță, Jibril
Absenți: Bauza (suspendat)
Antrenor: Giovanni Costantino

Publicat: 23 02. 2024, 20:57