Glume pe seama fotbalistului de la CFR Cluj! Basarab Panduru a râs cu lacrimi după ce l-a văzut. „Cum, mă, la 20 de grade? Mâine, poimâine vine cu pătura!”

CFR Cluj a primi vizita celor de la Farul Constanța în etapa a 14-a din Superliga, scor 3-1, iar Basarab Panduru a făcut glume pe seama unui fotbalist de la fosta campioană a României.

Glume pe seama fotbalistului de la CFR Cluj! Basarab Panduru a râs cu lacrimi după ce l-a văzut

Luca Matei (20 de ani) a fost rezervă în meciul jucat de CFR Cluj cu Farul Constanța pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, iar fotbalistul trecut pe la SPAL a stârnit hohote de râs în momentul în care se pregătea să fie introdus pe teren.

Luca Matei l-a înlocuit pe Vasile Mogoș în minutul 90 al meciului CFR Cluj – Farul Constanța, iar Basarab Panduru a râs cu lacrimi când l-a văzut pe tânărul fotbalist purtând mănuși.

„Cu mănuș la 20 grade? La 35 de grade?”, a spus jurnalistul Dan Udrea, iar acesta a fost completat de Basarab Panduru. „Da! El în curând o să intre cu pătura pe teren. Ce faci, mă? Mă, băiatule… Cum mă cu mănuşi în mână?! Mai bine ţi le puneai pe picioare. N-ai cum, mă, copilule, tu îţi pui mănuşi când te bagă să joci. Aoleu… Mâine, poimâine intră cu pătură (n.r. râde)”, a adăugat fostul internațional român.

Cine este Luca Matei

Luca Matei a fost transferat de CFR Cluj de la SPAL în iulie 2023, iar în sezonul 2023-2024 din Superliga a bifat 117 minute în șase meciuri. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani a mai jucat pe parcursul carierei la FC Astoria Walldorf, Walldorf Youth, Chievu U17 și U19, Bologna U19, SPAL U19, Trento, SPAL, UC AlbionLeffe și CFR Cluj.

În sezonul 2023-2024 din Superliga, Luca Matei a jucat în următoarele meciuri pentru CFR Cluj:

  • 13 minute în Rapid – CFR Cluj 3-1
  • 22 de minte în CFR Cluj – FC U Craiova, scor 2-0
  • 62 de minute în CFR Cluj – Sepsi OSK, scor 3-0
  • 18 minute în Dinamo – CFR Cluj, scor 1-1
  • 1 minut în CFR Cluj – Oțelul Galați, scor 0-0
  • 1 minut în CFR Cluj – Farul Constanța, scor 3-1

CFR Cluj, la un singur punct în spatele lui FCSB

După victoria cu Farul Constanța, scor 3-1, CFR Cluj se află pe locul doi în clasamentul Superligii, cu 30 de puncte, la unul în spatele celor de la FCSB, după ce fosta campioană a României a bifat 9 victorii, trei rezultate de egalitate și două înfrângeri.

Pentru CFR Cluj urmează meciul din grupele Cupei României cu U Cluj, joi, 2 noiembrie, ora 20.30, iar apoi va juca în Superliga cu Hermannstadt, luni, 6 noiembrie, ora 21.00. Ambele meciuri vor fi Live Video Online pe ProSport.

Publicat: 31 10. 2023, 13:50