Goana după puncte! Poli Iași joacă la Voluntari, o echipă aflată în picaj. Leo Grozavu: ”Întâlnim o echipă periculoasă, va trebui să dăm tot ce avem mai bun pentru a obține puncte”
Politehnica Iași are o șansă bună de a recupera, sâmbătă, la Voluntari, punctele pierdute pe teren propriu în meciul cu ”lanterna” FC Botoșani. Chiar dacă nu traversează nici ei cea mai bună formă, ieșenii întâlnesc un adversar în suferință, care în ultimele cinci etape nu a obținut decât un punct.
Goana după puncte! Poli Iași joacă la Voluntari, o echipă aflată în picaj. Leo Grozavu: ”Întâlnim o echipă periculoasă, va trebui să dăm tot ce avem mai bun pentru a obține puncte”
Voluntariul a primit în ultimele cinci meciuri 15 goluri, ceea ce spune multe despre picajul ilfovenilor, iar parcursul dezastruos din ultima perioadă l-ar putea costa chiar postul pe antrenorul Ilie Poenaru, în cazul în care nu va învinge Iașiul. În plus, Poli va avea în față o echipă fără perechea de stoperi Armaș – Matricardi, cei doi fundași centrali fiind suspendați după ce au fost eliminați în etapa anterioară.
Leo Grozavu, înaintea partidei de la Voluntari: ”Întâlnim o echipă periculoasă, va trebui să dăm tot ce avem mai bun pentru a obține puncte”
Înaintea plecării spre Voluntari, antrenorul Politehnicii Iași, Leo Grozavu, a recunoscut că nici echipa sa nu traversează cea mai bună formă, deși a obținut patru puncte în ultimele două etape și a punctat că elevii săi trebuie să dea tot ce au mai bun pentru a obține puncte pe terenul grupării ilfovene.
”Întâlnim o echipă destul de omogenă, cu jucători cu experiență în lot, chiar dacă nu au avut rezultate în ultimele etape, au fost periculoși în toate partidele pe care le-au jucat. Au avut rezultate la îndemână, au condus CFR-ul acasă și au pierdut, au condus cu Dinamo, au condus la Hermannstadt. Sunt o echipă pe care dacă nu o tratezi foarte serios, dacă nu intri conectat la joc, poate să îți facă probleme. O echipă cu jucători cu multă experiență la nivelul primei ligi și mai mult ca sigur va trebui să dăm tot ce avem mai bun dacă vrem să scoatem ceva de la acest joc”, a declarat antrenorul Leo Grozavu.
”Primesc goluri, dar și înscriu”
Acesta a pus numărul mare de goluri primite de Voluntari în acest sezon (21) pe faptul că echipa ilfoveană joacă mai deschis decât în trecut.
”Au început să joace mult mai deschis decât o făceau în trecut, din acest moment probabil și primesc goluri. Dar au și marcat aproape la fiecare joc. Una peste alta, Voluntari este o echipă periculoasă. Nu avem voie să spunem că mergem și câștigăm sigur, dar nici că nu avem nicio șansă. Va fi un meci tipic de campionat între două echipe care au nevoie de puncte. Voluntariul trece printr-o formă de moment mai puțin fericită, iar noi la rândul nostru, după ultima partidă în care cred că puteam să facem mai mult, avem și noi nevoie de puncte”, a completat Grozavu.
În ceea ce privește forma Voluntariului, tehnicianul Iașiului a spus că acest aspect este relativ: ”Nici alte echipe nu au fost în formă, dar vedeți că fotbalul nu e neapărat de formă. Nici noi nu arătăm ca o echipă în formă. Chiar dacă în ultimele două etape am scos patru puncte, nu putem spune neapărat că suntem în formă. Sunt echipe peste noi în clasament care nici ele nu sunt în formă. Nu neapărat rezultatele arată forma unei echipe”.
”Am fost temători cu Botoșani”
Tehnicianul Iașiului s-a referit și la meciul trecut, cu Botoșani, încheiat cu o remiză, scor 1-1. Grozavu a subliniat că aștepta mai mult de la echipa sa, despre care a spus că nu neapărat a fost lipsită de prospețime, ci mai degrabă temătoare. Și lipsită de încredere, deși Poli venea după o victorie în deplasare, iar la acest capitol ar fi trebuit să exceleze în fața unui adversar care nu câștigase niciun meci în primele opt runde.
”Nu cred că a fost lipsă de prospețime în meciul cu Botoșani, ci mai degrabă de încredere. Și asta ține foarte mult de modul cum te motivezi, de modul cum te pregătești pentru joc. Lipsa de prospețime vine într-un moment în care nu ești încrezător. Nu am arătat ca o echipă blazată, dar am avut multe momente în care am fost foarte temători. Normal că ne dorim mai mult. Cu Botoșani sută la sută m-am așteptat la altceva, mai ales că veneam după o victorie, dar acea victorie a fost urmată de două săptămâni în care nu am mai avut starea aceea de război”, a explicat Grozavu.
Mihai Bordeianu surprinde: ”Remiza cu Botoșani este un rezultat pozitiv”
La rândul său, mijlocașul Mihai Bordeianu a avut un discurs surprinzător la conferința de presă legat de partida anterioară. Experimentatul fotbalist s-a declarat mulțumit de punctul obținut pe teren propriu în fața ultimei clasate, echipă care nu câștigase niciun meci până la sosirea în Copou.
”Va fi un meci greu la Voluntari, jucăm cu o echipă care în ultima perioadă nu a avut rezultate bune. De altfel, noi venim după două rezultate pozitive și sperăm să-l obținem și pe al treilea. Chiar dacă jucăm în deplasare, nouă ne-au priit meciurile în deplasare până acum. Voluntari este o echipă experimentată, speculativă și mergem încrezători.
Este un rezultat pozitiv, care ne forțează să legăm rezultate bune. Suntem pe un trend crescător cred eu. Da, egalul cu Botoșani este un rezultat pozitiv. Până la urmă am pierdut ultimele meciuri acasă, acum am făcut egal, dar consider că e un început. Am fost conduși, am revenit, asta înseamnă că s-a muncit. Noi am intrat în teren cu gândul la victorie, dar nu tot timpul obții ceea ce îți propui. De aceea zic că trebuie să continuăm seria asta de rezultate pozitive”, a declarat Mihai Bordeianu.
Acesta a admis că echipa ieșeană a jucat temător în fața Botoșaniului: ”La început poate am fost mai temători, nu am fost la fel de agresivi ca la ultimul meci acasă, cu Craiova, până în momentul în care am rămas în zece oameni. Acum am fost mai temători, cred că s-a văzut asta în unele momente. Au venit foarte mulți jucători în ultima lună și nu e ușor să legi relații de joc. Toată lumea se așteaptă ca după venirea jucătorilor cu experiență să fie imediat rezultate. Sigur, nimeni nu are răbdare, dar eu sunt sigur că o să avem rezultate și o să legăm etapă cu etapă”.