Goleadorul lui CFR Cluj pleacă după două luni! Cu cine semnează atacantul campioanei României
Jefte Betancor a fost unul dintre transferurile de top din această vară, la CFR Cluj. Ardelenii au negociat mult cu Gică Hagi și au reușit să-l achiziționeze pe fostul golgheter de la Farul pentru 300.000 de euro.
Dan Petrescu insista de 6 luni pentru transferul său, iar aducerea în Gruia a fost o reușită pentru conducătorii campioanei.
Nu l-a convins pe Dan Petrescu
Atacantul spaniol în vârstă de 29 de ani a marcat la ultima partidă, cu FC Voluntari și a ajuns la 3 goluri în acest sezon, după cele cu Inter D’Escaldes și Soligorsk, din Conference League.
A fost folosit în 14 partide de către Dan Petrescu, dar se pare că acesta nu este în totalitate mulțumit de cum s-a integrat spaniolul. După accidentarea lui Debeljuh și evoluțiile bune ale lui Yeboah, tehnicianul CFR-ului își dorește mai mult un atacant de forță, care să poată juca „număr 9”, ceea ce nu este Jefte, spaniolul pliindu-se mai mult pe un joc combinativ, de posesie, nu atât de direct precum cel al CFR-ului.
Dorit de locul 6 din Cipru
Tocmai din acest motiv clujenii s-au înțeles și cu Janga, atacantul de la Apollon Limassol, care urmează să semneze cu echipa din Gruia. Se pare că acestea au fost motivele pentru care Jefte ar urma să plece de la CFR.
ProSport a aflat că ardelenii sunt hotărâți să-l cedeze, sperând să-și recupereze suma investită în transferul său. Au și ofertă pentru spaniol, care vine din Cipru. Clubul care este aproape să-l transfere pe Jefte este FC Pafos, echipă care l-a mai vrut în trecut și unde evoluează și românul Vlad Dragomir.
Formația cipriotă a terminat pe locul 6 în sezonul trecut și își propune să ajungă în cupele europene în actuala stagiune.