Christian Irobiso, atacantul nigerian de la Petrolul, a plecat de la formația ploieșteană și a semnat cu un club din cel de-al treilea eșalon al Arabiei Saudite.
Petrolul a anunțat oficial că Ionuț Cojocaru, Christian Irobiso şi Georgi Pashov au părăsit-o pe gruparea prahoveană. Românul și-a terminat împrumutul și a revenit la Farul, în timp ce nigerianul a semnat cu șeicii de la Al-Ula, o echipă din liga a treia a Arabiei Saudite. În ceea ce privește cel de-al treilea jucător, bulgarul și-a reziliat contractul de comun acord cu formația ploieșteană.
„Din lotul echipei FC Petrolul Ploieşti nu mai fac parte trei fotbalişti, cărora le mulţumim: Ionuţ Cojocaru, Christian Irobiso şi Georgi Pashov. Christian Irobiso a fost transferat de Al-Ula, din Arabia Saudită.
Ionuţ Cojocaru s-a întors la formaţia de care aparţine, Farul Constanţa, în timp ce, clubul nostru şi Georgi Pashov au ajuns la un acord de reziliare pe cale amiabilă. Vă dorim mult succes în carieră!”, se arată în comunicatul postat de Petrolul Ploieşti.
În sezonul trecut, Christian Irobsio a marcat 10 goluri pentru Petrolul şi a fost al doilea cel mai bun marcator, după Gicu Grozav. În stagiunea curentă a izbutit să înscrie de trei ori. Nigerianul va juca în al treilea eşalon din Arabia Saudită.
Petrolul Ploiești l-a adus pe Giorgi Abuashvili, fostul mijlocaș ofensiv de la FC Porto B.
„FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu FC Porto, privind transferul definitiv al tânărului fotbalist georgian, Giorgi Abuashvili!
În vârstă de 20 de ani, Giorgi a debutat în fotbalul profesionist la Dinamo Tbilisi, alături de care a câștigat titlul de campion, ulterior fiind achiziționat de către FC Porto. El este o prezență constantă la loturile de juniori ale selecționatei Georgiei! Îți dorim mult succes și multe realizări în echipa lupilor galbeni!”, a anunțat Petrolul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER