Grașii plătesc amenzi scumpe la FCSB! Ce fotbalist a fost avertizat de Meme Stoica: „A apelat la un nutriționist”
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului FCSB, a anunțat că jucătorii cu kilograme în plus vor fi amendați.
Roș-albaștrii se află în cantonament în Antalya, iar pregătirea de care au parte este una drastică.
Mihai Stoica anunță amenzi pentru fotbaliștii de la FCSB
Nu doar că jucătorii se „luptă” cu antrenamentele dificile ale lui Thomas Neubert, dar trebuie să fie atenți și la proba cântarului.
Mihai Stoica a dezvăluit că fiecare kilogram în plus se va amenda, iar primul luat la ochi a fost Eduard Radaslavescu, mijlocașul în vârstă de 19 ani al roș-albaștrilor.
„La noi se plătesc amenzi pentru kilograme, s-au plătit şi până acum, dar nu cred că va fi cazul. Cu Radalsavescu am vorbit, că a avut probleme în trecut, dar m-a asigurat că nu vor fi probleme.
A consultat un nutriţionist, sunt unii jucători care nu au arderile atât de rapide precum alţii, dar sunt sigur că nu vor fi probleme. La peste un kilogram în plus încep amenzile”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Cotat la 450 de mii de euro de către Transfermakrt, Eduard Radaslavescu a jucat doar zece meciuri pentru FCSB în acest sezon din Superliga. În stagiunea precedentă, mijlocașul a bifat 14 apariții în campionat pentru roș-albaștri și a reușit să înscrie un gol.
Eduard Radaslavescu a ajuns la FCSB în vara anului 2022, când Gigi Becali a plătit către Farul Constanța suma de 850 de mii de euro în schimbul mijlocașului.
Eduard Radaslavescu nu a vrut să plece de la FCSB
În această iarnă, s-a discutat despre posibila plecare a lui Eduard Radaslavescu la FC Hermannstadt.
Dani Coman, președintele clubului din Sibiu, a anunțat însă că această mutare a picat. Jucătorul ar fi fost cel care și-ar fi exprimat dorința de a rămâne la FCSB.
„Radaslavescu nu mai este variantă pentru noi. Vrea să rămână la FCSB”, a spus Dani Coman, potrivit iamsport.ro, în urmă cu câteva zile.