Ianis Stoica, ofertat din Franța! Se poate lupta cu Ladislau Boloni pentru promovarea în Ligue 1

Ianis Ilie Stoica in meciul amical de fotbal dintre Otelul Galati si FCSB, desfasurat pe Stadionul Otelul din Galati, sambata 9 iulie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Ianis Stoica (19 ani) este dorit în Franța, unde, în cazul în care va ajunge, se va lupta cu Ladislau Boloni pentru promovarea în Ligue 1.

Una dintre marile speranțe de la FCSB, Ianis Stoica, a început să aibă șanse din ce în ce mai mici să joace pentru vicecampioană, după ce au fost transferați Bogdan Rusu și Andrea Compagno. Fiul fostului fotbalist stelist Pompiliu Stoica are, însă, ocazia unui transfer nesperat în aceste ultime zile de mercato.

Potrivit informațiilor GSP, Ianis Stoica este dorit în al doilea eșalon al Franței, la Grenoble.

Grenoble îl dorește pe Ianis Stoica în Ligue 2

Ianis Stoica ar putea să ajungă în Ligue 2, unde Grenoble îl dorește pentru a se lupta la promovarea în primul eșalon. Sursa citată mai sus susține că gruparea din „Hexagon” a trimis deja către FCSB o scrisoare pentru a se interesa de situația vârfului de atac.

Conducerile celor două cluburi trebuie să se înțeleagă de urgență asupra termenilor tranzacției, deoarece perioada de transferuri se încheie joi, pe 1 septembrie.

Ianis Stoica a fost format în academia celor de la FCSB, iar la nivel de seniori a mai evoluat pentru Dunărea Călărași, Petrolul, Metaloglobus și CSM Slatina. În acest sezon, el a strâns 11 meciuri în tricoul vicecampioanei, însă nu a marcat niciun gol.

De curând, atacantul echipei lui Nicolae Dică a luat o decizie surprinzătoare și a rupt contractul cu firma de impresariat a fraților Victor și Giovanni Becali, la numai opt luni după ce acceptase să fie reprezentat de cei doi.

După primele șase etape ale sezonului, Grenoble este a zecea în clasament, cu un total de 9 puncte. Metz, echipa antrenată de Ladislau Boloni, are 10 puncte și este a cincea în ierarhie.

Publicat: 31 08. 2022, 16:57