Dorinel Munteanu, antrenorul Oțelului Galați, a cedat la finalul meciului cu FC Botoșani după ce a auzit noi reproșuri din partea fanilor.
Tehnicianul în vârstă de 56 de ani nu și-a mai putut stăpâni furia și s-a dezlănțuit.
Oțelul a făcut egal cu FC Botoșani, scor 0-0, în a 16-a etapă din Superliga. E al 9-lea meci la rând fără victorie pentru gazde, iar fanii de la Galați deja au început să își piardă răbdarea. Dorinel Munteanu s-a dus direct la fani și a avut un schimb de replici dure cu suporterii Oțelului.
„Hai să ne omorâm aici, dacă vrei”, ar fi strigat unul dintre fanii Oțelului către Dorinel Munteanu în acel moment, informează OrangeSport.
Tehnicianul echipei din Moldova și-ar dori să-i vadă în număr mai mare la stadion pe suporterii Oțelului Galați.
„Am intrat mult în polemica acestor suporteri, în cea a celor care susțin această echipă. Nu mă așteptam la mai multă lume, pentru că e frig și suporterii noștri sunt mai comozi.
Unii sunt nemulțumiți de rezultate, unii consideră că aceste rezultate au venit în urma unor valori ale lotului sau finanțări supraevaluate sau poate nu știu eu aceste lucruri.
Noi, cu ce avem, încercăm să-i readucem la stadion. Am reușit, în Liga 3, când am promovat în Liga 2, să fie stadionul plin.
De atunci, tot mai puțini sunt. Nemulțumirea le-o accept, dar ăsta e potențialul nostru la momentul de față, potențialul meu ca antrenor ca s-o mențin, pentru că am început acest retur de campionat regulat cu stângul și nu voiam așa.
Sunt mult lucruri care se bat cap în cap, dar nu mai vreau să comentez despre suporteri, despre galerie. Dacă doresc să vină la stadion, bine. Dacă nu, noi tot ne facem treaba”, a declarat Dorinel Munteanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER