Acționarul lui Dinamo anunță o revoluție fără precedent, imediat după Csikszereda – Dinamo 0-0. Jocul slab din această seară îi dă de gândit conducerii „câinilor” și se anunță curățenie generală în această vară.
Dinamo s-a salvat de la retrogradare, la capătul unei duble extrem de tensionate cu Csikszereda. Andrei Nicolescu s-a arătat extrem de nemulțumit de modul în care s-a prezentat echipa și dezvăluie că umează o curățenie generală în această vară, care s-ar putea aplica chiar și pe banca tehnică.
Acționarul lui Dinamo a declarat că în această seară „câinii” au reușit, cu greu, să evite o rușine. Echipa nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Jocul a fost unul foarte strâns, iar ocaziile au fost doar de partea gazdelor, ceea ce le-a dat mari emoții conducătorilor din Ștefan cel Mare.
Astăzi am evitat o rușine, n-am fost la nivelul la care ne doream. E greu să-mi găsesc cuvintele, nu am reușit să facem ce trebuia astăzi. Am rămas în Superliga, dar cu o suferință mare, nu a fost un meci bun. Am avut emoții, nu e normal să fim dominați așa. Felicit Ciucul, o echipă cu multă dorință. Noi chiar am evitat o rușine”, a spus Andrei Nicolescu pentru DigiSport.
Salvarea lui Dinamo de la retrogradare nu e un motiv de sărbătoare pentru conducerea clubului. Andrei Nicolescu anunță măsuri fără precedent și curățenie generală la echipă. Vor fi analizați toți cei care fac parte din acest club, începând de mâine, iar cine nu merită să continue aici, va pleca în această vară, indiferent că e jucător, antrenor sau conducător de club.
Poate unii jucători se gândeau deja la vacanță, nu ne reprezintă acest meci. Toată lumea a arătat foarte rău astăzi, nu avem ce să sărbătorim, am făcut un meci jalnic. Se va face o analiză pentru toată lumea, începând cu mine, de mâine vedem ce am greșit pentru a nu repeta situația. Locul lui Dinamo nu este aici. Cât de curând vom avea concluzii. Nu am arătat bine deloc anul acesta și meciul de azi a fost o oglindă a suferinței. În analiza pe care o facem intră toată lumea. De la sponsori ne dorim mai mult decât anul acesta, dar sunt doar niște proiecții preliminare”, a adăugat Nicolescu.
Poate unii jucători se gândeau deja la vacanță, nu ne reprezintă acest meci. Toată lumea a arătat foarte rău astăzi, nu avem ce să sărbătorim, am făcut un meci jalnic. Se va face o analiză pentru toată lumea, începând cu mine, de mâine vedem ce am greșit pentru a nu repeta situația. Locul lui Dinamo nu este aici. Cât de curând vom avea concluzii.
Nu am arătat bine deloc anul acesta și meciul de azi a fost o oglindă a suferinței. În analiza pe care o facem intră toată lumea. De la sponsori ne dorim mai mult decât anul acesta, dar sunt doar niște proiecții preliminare”, a adăugat Nicolescu.
Clubul din Ștefan cel Mare este pregătit să iasă din insolvență, după cum anunță acționarul Andrei Nicolescu. Chiar dacă nu mai sunt mulți pași de făcut, procedura nu se poate produce peste vară. Urmează apoi ca acționarii să decidă ce își doresc să facă mai departe.
Pentru insolvență mai e un singur dosar, apoi este un drum pe care îl aleg acționarii în funcție de ce ne dorim. Chiar dacă am închide toate datoriile, procedura nu se poate produce peste vară. Cel mai rău lucru din acest sezon e că am fost nepregătiți, nu ne-au ieșit planurile. Cel mai bun lucru e că după 17 etape am reușit să ținem Dinamo în Liga 1, pentru că după 17 etape toată lumea gândea cu totul altceva”, a mai precizat Andrei Nicolescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER