Helmut Duckadam nu o vede pe CSA Steaua în Superliga și a subliniat că Vasile Dîncu nu va face „nimic” pentru roș-albaștri.
Helmut Duckadam este convins că inițiativa lui Vasile Dîncu nu va trece de Parlament, astfel încât Steaua va continua să joace tot în Liga 2.
„Nu sunt avocatul FCSB-ului și n-o să fiu niciodată. Toată lumea mă asociază cu ei, dar nu mai am treabă. Cu domnul Becali n-am vorbit de vreo 5 ani. Cred că cei de la CSA Steaua se amăgesc puțin cu această propunere legislativă. Domnul Dîncu n-a făcut nimic pentru Steaua cât a fost acolo și nici acum nu va face. De ce n-a făcut ceva când era ministrul Apărării? Acum a făcut-o pentru imagine.
Se știe oricum că el nu e cu Steaua, e cu CFR Cluj, cu cei de la FRF. Părerea mea e că această inițiativă nu are nicio șansă să treacă de Parlament. E doar pentru imagine, despre asta e vorba. Am mai vorbit cu oameni din PSD și habar n-aveau că el urma să facă asta”, a spus Helmut Duckadam, la Digi Sport.
Vasile Dîncu a venit cu explicații cu privire la propunerea făcută, după ce a fost acuzat că această măsură duce cu gândul la perioada comunistă.
„Nu doresc să polemizez cu cineva, nici să fac dedicații cuiva, prin această inițiativă, pur și simplu este nevoie ca, măcar din când în când, să ne gândim să îndreptăm lucrurile care sunt strâmbe în societate. Știu, poate aceasta este un lucru mic, nu rezolvă marile nedreptăți existente în societatea noastră, dar fiecare putem încerca să facem ceva.
Îi înțeleg pe cei care se simt lezați în vreun interes de moment, dar sunt convins că vor înțelege și ei că nimeni nu pierde, ci toată lumea ar putea câștiga, dacă ne uităm cu bună credință la acest gest al meu.
Și pentru că totul se întâmplă în Săptămâna Mare, urez Sărbători fericite tuturor, persoane juridice de drept privat, de drept public, sportivi și antrenori, susținători și administratori, galerii rivale, oameni buni, prieteni și neprieteni. Cu toții avem dreptul la lumina și pilda Învierii, cu toții putem să ne schimbăm, să îndreptăm greșelile și să aspirăm spre dreptate și libertate. Fără dreptate și libertate, viața socială este un infern. Hristos a Înviat!”, a scris Vasile Dîncu, pe Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER