AFC Hermannstadt și Farul Constanța s-au întâlnit sâmbătă în etapa 1 din Superliga. Campioana României s-a impus cu scorul de 1-0, grație golului marcat de Constantin Grameni în minutul 57, la scurt timp după ce a fost introdus pe teren.
În repriza secundă, ambele echipe au ratat mai multe ocazii mari de gol, cu un avantaj pentru sibieni la acest capitol, care au fost blocați absolut formidabil în mai multe rânduri de către Alexandru Buzbuchi, aflat într-o formă de zile mari la această partidă.
Final de meci!
Min. 90: Farul, aproape de 2-0! Borgnino a scăpat singur cu Letica, l-a driblat elegant și a trimis spre poarta rămasă goală, dar mingea a fost respinsă incredibil prin alunecare de Găman!
Min. 86: Vînă șutează pe lângă poartă de la mare distanță.
Min. 79: La poarta cealaltă, Rivaldinho a fost lăsat singur cu portarul Letica de o pasă trimisă excelent cu capul de Grameni, a lobat mingea elegant peste goalkeeper-ul advers, dar ea a căzut pe bara transversală!
Min. 75: Nici Gabi Iancu nu a putut să îl învingă pe Buzbuchi, tot în poziție de 1 la 1, în poziție excelentă, în centrul careului de 16 metri!
Min. 65: Buzbuchi a intervenit excelent la lovitura de cap trimisă de Biceanu din 8 metri și a respins în bara din stânga sa!
Min. 61: Valerică Găman a trimis pe lângă poartă cu o lovitură de cap din poziție excelentă!
Min. 57: GOL FARUL! La scurt timp după ce a fost introdus pe teren, Grameni a primit o pasă foarte bună din flancul stâng și a înscris cu un șut plasat cu piciorul stâng din centrul careului!
Min. 53: Baba Alhassan a scăpat singur cu Buzbuchi, dar a șutat catastrofal, mult peste poartă, cu interiorul piciorului drept, încercând o execuție elegantă la colțul lung!
Min. 46: Ocazie uriașă pentru Hermannstadt! Daniel Paraschiv a scăpat singur cu Buzbuchi, l-a driblat pe acesta spre exterior, dar mingea trimisă de el a fost respinsă de Queiros din apropierea liniei porții!
A început repriza secundă!
Finalul primei reprize!
Min. 45+5: Replica Farului! După o acțiune individuală a lui Enes Sali, mingea a ajuns la Borgnino, cel care a trimis puțin pe lângă poartă cu un voleu în diagonală!
Min. 45+2: Ocazie uriașă ratată de sibieni! Buzbuchi a intervenit excelent în poziție de 1 la 1 cu Neguț, cel care profitase de o gafă a apărării Farului!
Min. 41: Ocazie Farul! Dumitrache a șutat puternic la colțul scurt din interiorul careului, dar a fost blocat de Letica.
Min. 36: Ocazie Hermannstadt! Centrarea trimisă de Balaure din partea dreaptă a fost deviată de Vianna, iar mingea a căzut pe plasa porții apărate de Buzbuchi.
Min. 31: Sîrbu șutează pe lângă poartă din flancul drept, de la o distanță destul de mare.
Min. 28: Buzbuchi reține fără probleme la șutul slab trimis de Alhassan din afara careului.
Min. 2: Enes Sali a scăpat singur cu portarul Letica după o combinație cu Dumitrache, l-a driblat pe acesta, dar Opruț a intevenit prompt și a trimis în afara terenului.
A început meciul!
Vezi aici VIDEO cu cele mai importante faze din Hermannstadt – Farul Constanța!
Hermannstadt: Letica – Butean, I. Stoica, V. Găman, Opruț – D. Iancu, Mino Sota, Alhassan – Balaure, D. Paraschiv, Neguț Rezerve: Muțiu – Etienne, Bejan, Biceanu, P. Petrescu, Oroian, G. Iancu, A. Petre, Jipa Antrenor: Marius Măldărășanu
Farul Constanța: Buzbuchi – Sîrbu, Queiros, Gustavo Marins, Vianna – Doukoure, Artean, Vînă – Borgnino, V. Dumitrache, Sali Rezerve: Aioani – D. Grosu, Larie, Bassong, Carnat, Grameni, N. Popescu, Rivaldinho, Dussaut Antrenor: Gică Hagi
Campioana Farul Constanța are avantajul de a fi început deja sezonul, după ce a disputat Supercupa României (0-1 cu Sepsi Sf. Gheorghe) și a jucat în preliminariile Ligii Campionilor (1-0 acasă cu Sheriff Tiraspol).
De cealaltă parte, sibienii speră că vor reuși să profite de avantajul terenului propriu la debutul în stagiunea 2023-2024.
Farul Constanța se deplasează pe terenul celor de la AFC Hermannstadt pentru primul meci al sezonului în Superliga, jocul fiind programat să debuteze la ora 18:30.
Din cauza programului aglomerat, este de așteptat ca antrenorul campioanei, Gică Hagi, să mizeze din primul minut pe mai mulți fotbaliști obișnuiți mai degrabă cu statutul de rezervă.
„O să încercăm să luăm meci cu meci şi să ajungem în play-off, iar acolo să ne luptăm încă o dată cu cele mai bune echipe din România. Chiar dacă bugetul nostru nu este la nivelul celor 6 echipe din România. Nu avem cum să fim, suntem departe de nivelul la care trebuie din acest punct de vedere. Însă aşa cum am făcut şi până acum, încercăm să fim inspiraţi, să muncim foarte mult şi să îi facem pe jucători să evolueze foarte bine.
Noi nu putem să concurăm cu cele mai bune echipe din România. Când o să vină împreună cu noi tot ce înseamnă regiune şi oraş ca să fim foarte puternici la nivel administrativ, atunci e clar că vom putea aduce jucători scumpi. Ne dorim asta, e preconizat pe următorii 5 ani. Am câştigat titluri, dar nu am fost în Europa. Nu putem să fim în Europa la nivel foarte mare cu salarii foarte mici. Nu ai cum cu bugetul de acum, care e 50% din toate cheltuielile clubului şi care nu depăşeşte 3 milioane de euro”, a declarat Gică Hagi, la conferința premergătoare meciului Hermannstadt – Farul Constanța.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER