Horațiu Moldovan, portarul în vârstă de 25 de ani de la Rapid București, a sărit în apărarea antrenorului Cristiano Bergodi, după remiza cu Petrolul Ploiești.
Meciul dintre Petrolul Ploiești și Rapid București s-a disputat vineri seară, pe Stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei cu numărul 20 din Superliga și s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
După această partidă, Horațiu Moldovan a fost întrebat despre presiunea pusă pe antrenorul Cristiano Bergodi, iar portarul de la Rapid a reacționat vehement în fața jurnaliștilor.
„A fost un joc foarte dificil. Cred că toată tactica s-a schimbat după acel cartonaș roșu. Nu-mi dau cu părerea despre arbitraj. Am întâlnit o echipă bună. Era important să câștigăm cele trei puncte, dar mai bine așa decât nimic. Poate doar voi ați avut emoții, eu n-am avut.
E foarte greu să joci cu un om în minus. Cea mai grea minge a fost cea din lovitură liberă a lui Jair. Nu ne mulțumește acest punct, la fiecare meci ne gândim doar la cele 3 puncte și să fim în fruntea clasamentului. Eu vreau să mă bat la titlu. Nu s-a dat ultimatum, cred că doar la voi în presă s-a dat ultimatum. Suntem alături de domnul Bergodi, avem un grup unit și cu siguranță ne vom reveni. Nu cred că am fost niciodată certați cu ei. Au demonstrat deja că sunt campionii României la suporteri, n-au adversar”, a spus Horațiu Moldovan, la flash-interviul de după meci.
Cristiano Bergodi nu vrea să se lase afectat de discuțiile despre posibila sa îndepărtare de la Rapid.
„Se pare că toată lumea se uită la Rapid, pentru că ies tot felul de articole mai mult negative în această perioadă. Vedem ce vom face, dar eu sunt mulțumit de acest grup. E normal ca fiecare echipă să facă 2-3 achiziții. Dacă rămânem acolo sus în clasament și nu ne îndepărtăm prea mult, zic eu că în retur putem fi o nucă tare.
(n.r. despre presiunea posibilei înlocuiri) Eu sunt obișnuit… Vedem dacă depășesc perioada asta. Vedem meciul cu Farul. Astăzi au dat băieții un răspuns din toate punctele de vedere. Asta e viața antrenorilor, dacă lucrurile nu merg bine…”, a spus Cristiano Bergodi, după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER