Horațiu Moldovan își asumă vina după înfrângerea din Farul – Rapid: „Nu pierdeam dacă nu făceam eu această gafă!”

Horațiu Moldovan, portarul în vârstă de 25 de ani de la Rapid București, și-a asumat vina înfrângerii cu Farul Constanța.

Horațiu Moldovan își asumă vina după înfrângerea din Farul – Rapid

Meciul dintre Farul Constanța și Rapid București s-a disputat sâmbătă seară, la Ovidiu, în cadrul etapei cu numărul 30 din Superliga, iar gazdele au învins cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Artean, în minutul 21, respectiv Mazilu, în minutul 50. Pentru giuleșteni a deschis scorul Sefer, în minutul 14.

După această partidă, Horațiu Moldovan și-a asumat vina și a vorbit puțin și despre scandalul făcut de către suporterii giuleșteni la această partidă.

Înaintea acestei partide, suporterii Rapidului au luat decizia de a nu intra pe stadion, pentru că echipa organizatoare i-a oferit doar 270 de bilete, iar giuleștenii au venit în număr mult mai mare, în jur de 600.

În ceea ce privește jocul, Horațiu Moldovan s-a arătat mulțumit și consideră chiar că Rapid nu ar fi meritat să piardă la Ovidiu.

„Da, a fost o atmosferă frumoasă. Ne pare rău că suporterii noștri nu au avut acces, nu am înțeles acest lucru. E cam puțin 250 de bilete să dai la o asemenea galerie. Nu cred că meritam să pierdem această partidă. Am făcut eu o greșeală foarte mare, mi-o asum. Nu îmi caut alibiuri și scuze. A fost o gafă mare a mea. Îmi pare rău că am făcut-o în acest meci, cred că era important să câștigăm și cred că nu pierdeam dacă nu făceam eu această gafă.

Cred că au o echipă bună cei de la Farul, au jucători cu calitate în față. Și acest copil, Mazilu… Vreau să îl felicit, O să mai auzim de el. Domnul Hagi are un har în acest sens. Ne bucurăm și ne întâlnim din nou în play-off. Vor fi meciuri tari în care toate echipele o să își dorească să câștige. De ce să nu sperăm? Cu două victorii ajungi pe primul loc, iar cu două înfrângeri, pe locul 6”, a spus Horațiu Moldovan, la flash-interviul de după meci.

Publicat: 11 03. 2023, 23:18