Horia Gabriel Mladinovici (38 de ani), unul dintre cavalerii fluierului din Superliga, a intrat în dizgrația șefului Kyros Vassaras.
Nu neapărat pentru evoluțiile sale, în nota celorlalți fluierași, ci pentru un episod mai puțin obișnuit.
După partida CS Mioveni – CFR Cluj, scor 0-1, din 13 noiembrie, a fost criticat de șeful CCA pentru o anumită fază, un penalty neacordat pentru CFR Cluj în minutul 67.
Totul într-o ședință de analiză pe zoom, care se face oricum după fiecare etapă. Mladinovici i-ar fi răspuns dur grecului, contrazicându-l pe acesta pe un ton destul de dur care i-a surprins pe cei prezenți.
Surse ProSport din rândul arbitrilor susțin că Mladinovici era sub influența băuturilor alcoolice. Ca să aplaneze conflictul dintre cei doi au intervenit Sebastian Colțescu și Ovidiu Hațegan.
Neimpresionat, grecul Vassaras i-a liniștit pe cei doi:„Lăsați-l acum, mâine va avea o altă părere!”. Ședința zoom a continuat fără alte incidente.
Meciul din 13 noiembrie a fost ultimul arbitrat înainte de această „ieșire”. A fost pe pauză până pe 3 februarie, Chindia – UTA 2-1. Adică fix 6 etape în care nu a fost delegat la centru. În primele 18 etape oficiase 9 jocuri, adică unul la două runde.
Ce s-a întâmplat la CS Mioveni – CFR Cluj?
Lui Horia Mladinovici i s-a semnalizat însă din camera VAR că faza este una suspectă, iar astfel s-a așteptat câteva minute să fie analizată. În cele din urmă, centralul bucureștean a fost chemat la marginea terenului, pentru a vedea și el duelul dintre cei doi jucători.
Bucureșteanul a decis să rămână la decizia inițială și să nu acorde lovitură de pedeapsă, totul spre nervozitatea lui Dan Petrescu.
„Arbitrul a decis să rămână la decizia inițială și să nu acorde lovitură de pedeapsă, totul spre disperarea lui Dan Petrescu. Kyros Vassaras i-a reproșat faptul că, deși i s-a transmis să dea penalty și să revadă faza, el a mers pe ideea că nu a fost un contact atât de clar și a lăsat faza să curgă.
Mi-a fost greu să cred cum un arbitru din prima ligă poate comite asemena greșeli. Îi rupe piciorul, îl lovește pe jucătorul de la CFR și tu nu dai penalty. Te uiți pe video. Nu ai cum să nu vezi faza respectivă. 11 metri indubitabil! Nici nu ai ce să comentezi. Dacă o comentezi, te faci de râs. Ori nu vezi bine, ori nu ești bun”, a declarat Adrian Porumboiu, la vremea respectivă, la Pro Arena.
Horia Gabriel Mladinovici, care are 38 de ani, a fost declarat arbitrul sezonului 2020-2021 în Liga 1 la fotbal și s-a discutat, la un moment dat, despre includerea lui pe lista FIFA.
Bucureșteanul a fost delegat de CCA la cele mai multe meciuri în acel sezon pandemic. Din 40 de etape, arbitrul de 37 de ani a fost delegat central la 22 de meciuri, iar rezervă la alte 9.
Contactat de ProSport, Horia Mladinovici n-a vrut să comenteze articolul. „Contactați departamentul de Comunicare al FRF, nu am voie să fac declarații”. ProSport a trimis un mail către Comisia Centrală de Arbitri pentru un punct de vedere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER