Damjan Djokovic a ajuns la un acord cu Dan Șucu pentru rezilierea contractului cu Rapid, dar plecarea croatului îi va costa scump pe giuleșteni.
În iarnă a fost anunțat ca un transfer de top, după ce Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB, dar Damjan Djokovic nu a impresionat nici la Rapid, așa că giuleștenii au făcut tot posibilul să scape de jucător în această vară. Dan Șucu a ajuns la o înțelegere pentru rezilierea contractului, dar îl va costa destul de scump, aproximativ șase salarii ale jucătorului.
Venit ca o mare speranță la Rapid, mijlocașul croat a continuat să aibă o formă slabă la fel ca la FCSB și după doar câteva meciuri a fost trecut pe banca de rezerve. Încă din luna aprilie, Djokovic a fost exclus din lotul Rapidului, după înfrângerea drastică suferită cu CFR Cluj, 1-4. La acea vreme, tehnicianul italian Cristiano Bergodi decisese să nu mai mizeze pe Djokovic și Albu pentru finalul de campionat.
Potrivit celor de la Fanatik, jucătorul care mai avea un an de contract cu Rapid a ajuns la o înțelegere pentru rezilierea contractului în această vară. El ar urma să încaseze aproximativ 103.000 de euro pentru reziliere, echivalentul a șase salarii. Este o sumă foarte mare încasată de jucătorul care în iarnă a fost dat afară de Gigi Becali, de la care a mai încasat 70.000 de euro pentru a părăsi echipa roș-albastră.
Damjan Djokovic a dat lovitura la Rapid. Deși pe teren nu a impresionat, croatul s-a priceput mai bine la contracte, așa că în doar șase luni a încasat o sumă uriașă de bani. Venit liber de contract de la FCSB, mijlocașul aprimit 100.000 de euro la semnătură. Pentru plecarea de la Rapid va încasa iar peste 100.000 de euro, la care se mai adaugă și salariile primite de la începutul acestui an.
Astfel, jucătorul ajunge la peste 250.000 de euro încasați pentru doar șase luni de contract. Este o sumă uriașă pentru fotbalul românesc, dat fiind faptul că jucătorul croat a evoluat în doar 10 meciuri și practic, a câștigat aproximativ 25.000 de euro pentru fiecare apariție în tricoul giuleștenilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER