Ia Gigi Becali 10.000.000 de euro pe Ngezana? „Clauzele se pun și să nu plece”
Un fost fotbalist a dat verdictul despre ce șanse are Gigi Becali să încaseze 10.000.000 de euro dintr-un eventual transfer al fundașului Siyabonga Ngezana.
FCSB are la dispoziție un lot solid pentru acest sezon, iar defensiva este blindată de la venirea lui Siyabonga Ngezana. Gigi Becali i-a stabilit o clauză de zece milioane de euro sud-africanului, dar Adrian Ilie nu crede că va veni vreo echipă din străinătate care să plătească această sumă.
Adrian Ilie, despre transferul cu care Gigi Becali vrea să dea lovitura: „L-aș vedea într-un campionat mai bun”
FCSB are un parcurs de excepție în cupele europene, iar în campionat s-a apropiat la doar șase puncte de liderul U Cluj. Siyabonga Ngezana este nelipsit din primul „11” al roș-albaștrilor și ar putea prinde un transfer important dacă continuă să facă meciuri bune în cupele europene.
Fundașul sud-american este unul dintre cei mai importanți jucători de la FCSB, dar Adrian Ilie nu crede că Gigi Becali poate lua zece milioane de euro. Fostul atacant e de părere că aceste clauze uriașe pentru jucătorii din Superliga sunt puse de patroni ca să nu plece ușor.
„(n.r. – Ngezana) Din punctul meu de vedere, e un jucător important pentru FCSB și are calitate, dar de 10 milioane… nu cred. Clauzele se pun și să nu plece, acolo e situația, dup-aia trebuie să negociezi. L-aș vedea într-un campionat mai bun, de exemplu poate să facă față la danezi foarte ușor… în Danemarca, în Norvegia la echipe importante. E foarte înalt, puternic, e destul de bun”, a declarat Adrian Ilie, la Fanatik.
Clauza uriașă a lui Ngezana, confirmată și de agentul Florin Vulturar
Ngezana se simte foarte bine la FCSB și a reușit să se impună în centrul apărării acolo unde a făcut un cuplu solid de fundași centrali alături de Joyskim Dawa. Și alături de Mihai Popescu joacă foarte bine, fiind unul dintre puținii jucători care rămân neschimbați din formula de start în ultima perioadă.
Florin Vulturar a dezvăluit că jucătorul ar putea pleca în vară de la FCSB dacă continuă să arate o formă bună. Ngezana are stabilită o clauză de reziliere în valoare de zece milioane de euro și deja există discuții cu cluburi interesate de serviciile sud-africanului.
„Eu zic că a crescut foarte mult. Probabil în vară se poate vorbi și la el de un transfer, dacă o sa fie în continuare la nivelul acesta. Poate să mai crească. Dacă vor fi rezultate bune și în Europa, toți vor fi cu ochii pe ei. Are 10 milioane de euro clauză de reziliere, ceva de genul. Sunt multe întrebări despre el, dar până în vară nu se pune problema de transfer”, a spus Florin Vulturar, potrivit sursei enunțate mai sus.
- 1,8 milioane de euro e cota de piață a fundașului, potrivit Transfermarkt.
- A bifat 18 apariții și a marcat un gol în acest sezon.
- Are contract cu FCSB valabil până în 2027.