Iasmin Latovlevici, fundașul stânga în vârstă de 36 de ani, își continuă aventura în Superliga, după despărțirea de FC Argeș. Acesta a semnat cu Petrolul Ploiești.
Iasmin Latovlevici, triplu campion cu FCSB și dublu campion cu CFR Cluj, a semnat cu Petrolul Ploiești un contract valabil până în vara acestui an cu opțiune de prelungire, potrivit jurnalistului prahovean Cristian Anghelescu.
Iasmin Latovlevici s-a despărțit de FC Argeș în toamna anului trecut, după ce a jucat 11 meciuri în tricoul piteștenilor în acest sezon din Superliga.
Potrivit sursei citate, Iasmin Latovlevici a făcut un schimb de pase cu cei doi fii ai săi chiar înainte de primul său antrenament ca jucător al Petrolului Ploiești. Mezinul familiei Latovlevici și-ar dori să fie portar, iar celălalt băiat al fotbalistului ar vrea să fie atacant.
Sursă foto: Facebook Anghelescu Cristian
Pentru Petrolul Ploiești urmează meciul cu FC Voluntari, programat luni, 24 aprilie, de la ora 20:30, pe Stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari, în cadrul etapei a cincea a play-out-ului din Superliga.
Aceste ar putea reprezenta și meciul de debut al lui Iasmin Latovlevici în tricoul echipei Petrolul Ploiești.
Înaintea acestei partide, Petrolul Ploiești ocupă locul 8 în clasamentul din Superliga, cu 27 de puncte, la egalitate cu liderul din play-out, FC U Craiova, și având un avans de doar un punct față de urmăritoarea FC Botoșani.
În luna noiembrie a anului trecut, FC Argeș a decis să se despartă de Iasmin Latovlevici, după aproximativ un an și două luni în care fotbalistul a activat în Trivale.
Acesta mai avea contract cu FC Argeș până în vara acestui an, însă conducerea clubului a fost nemulțumită de prestațiile fostului campion cu FCSB și CFR cluj.
„Când ai un jucător aproape de retragere… Ori simți că nu mai poți, ori nu poți să continui să joci făcând astfel de greșeli. E gafeurul campionatului! În momentul ăsta, uitați-vă la toate meciurile în care a jucat Latovlevici, am pierdut cel puțin 3-4 jocuri pe greșelile lui!
Nu greșeli de poziționare, că a fost driblat, nu! Pase direct la adversar. Aștepți altceva de la el, toți spectatorii au cerut expres acest lucru: «Domnule, lăsați-ne cu astfel de jucători!»”, spunea Daniel Stanciu, directorul sportiv al lui FC Argeș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER