Îl sfidează pe Gigi Becali. După ce patronul a vorbit despre nevasta unui fotbalist de la FCSB care s-a săturat de București, soția lui Dawa a postat o fotografie și a denumit-o sugestiv!

Recent, Gigi Becali, patronul FCSB, avea un mesaj categoric către unul dintre fotbaliștii săi, căruia, atunci, nu a vrut să-i facă public numele. Ulterior, s-a aflat că ar fi vorba despre Joyskim Dawa, 28 de ani.

Patronul FCSB spunea că fotbalistul i-ar fi spus că vrea să plece de la echipă pentru că soției sale nu îi place la București.

Acum, ca o sfidare către Gigi Becali, soția acestuia a postat o fotografie pe rețelele de socializare din Cannes în dreptul căreia a scris: „acasă”.

Ce a postat soția lui Joyskim Dawa pe rețelele de socializare. Îl sfidează pe Gigi Becali, patronul FCSB

Din această postare se poate deduce faptul că Sofya Dawa nu se simte acasă la București, deși soțul său are contract cu gruparea pentru încă trei sezoane. Joyskim Dawa este deja de doi ani la echipa condusă de Gigi Becali.

Gigi Becali este foc și pară pe fotbalist, transmițându-i să-și respecte contractul, așa cum fac toți fotbaliștii.

„Să știe un lucru: «dom’le, vreau să plec, că nu îi mai place nevestei aici în România». Ce vorbești, mă? Păi, ia macaraua și pleacă! Nu spun nume! «Dom’le, stai să vezi că nevasta mea nu se mai acomodează la București» Și ce faci? Păi, vreau să plec. Păi, stai că îți dau o basculantă să pleci cu basculanta. Eu îi dau lui Chiricheș banii, respectă și tu ce ai semnat. E un jucător valoros: «Domn-le, nu îi mai place la București soției!» Ce vorbești, mă? Și ce să fac eu acum că nu îi mai place nevestei? Desființăm echipa acum că ne le mai place nevestelor”, a dezvăluit Gigi Becali, conform Fanatik.

  • Joyskim Dawa are o cotă de piață în valoare de 1,3 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
  • Fotbalistul a mai evoluat pentru echipe precum US Avranches, Monaco B, Gil Vicente, Mariupol, Vamiera și FC Botoșani.
  • Gigi Becali, patronul FCSB, a plătit 350.000 de euro pentru a-l transfera pe Joyskim Dawa de la FC Botoșani.

„Româncele și-ar dori să fie cu negrul meu”

Anul trecut, Joyskim Dawa era victima rasismului, iar soția sa i-a sărit în apărare, postând un mesaj categoric pe pagina sa de Instagram.

„Comentariile voastre sunt inacceptabile. Suntem mândri să fim negri și africani. Mi-ar plăcea să fac aceleași comentarii despre numărul aproape inexistent de fotbaliști români profesioniști din Ligue 1. În 2023, să insulți o persoană de culoare arată cât de deschis la minte ești, așa că ieșiți din casă și vedeți ce are lumea de oferit.

Uitați-vă la echipele din toate campionatele, fără jucătorii «negri» fotbalul ar fi la fel de plictisitor ca în Liga 2 de la voi. Mergeți și citiți din nou Biblia, pentru că rasismul și pariurile sunt păcate. Am spus ce am spus, nu îmi pare rău.

Oh, și ați face bine să verificați cui trimit mesaje iubitele voastre, pentru că pare că româncele și-ar dori să fie cu negrul meu”, a scris Sofya pe pagina sa de Instagram.

Sursa foto: Instagram Sofya.Chb

Publicat: 02 08. 2024, 19:48